Extremiștii pro-ruși pregăteau un „Maidan” sângeros în Republica Moldova

Extremiștii pro-ruși pregăteau un „Maidan” sângeros în Republica Moldova

Autoritățile din Republica Moldova încearcă în aceste zile, înainte de alegerile parlamentare de duminică, să elimine orice posibilitate de destabilizare a țării.

Presa de la Chișinău scrie că gruparea extremistă „Antifa”, condusă de Grigore Petrenco (care alături de Renato Usatîi, este candidat la funcția de deputat), pregătește acțiuni cu caracter violent după scrutinul parlamentar. Oamenii legii au făcut percheziții la 15 locații ale membrilor „Antifa”, inclusiv la domiciliile liderilor Pavel Grigorciuk și Mihail Amerberg, și au efectuat 5 rețineri.

Un adevărat arsenal

Polițiștii au găsit arme, pistoale cu amortizator, muniții, aruncătoare de grenade, grenade, cutii de trotil cu declanșator de la distanță. De asemenea, au fost depistate sume mari de bani, inclusiv ruble rusești cu ștampile ale băncilor din Rusia, potrivit Unimedia. În plus, au fost descoperite și planurile detaliate ale clădirilor în care au sediul Comisia Electorală Centrală și televiziunea publică, iar poliția bănuiește că se plănuia atacul asupra acestor instituții.

Printre suspecți sunt tineri cu vârsta de 25 și 35 de ani, din Chișinău, Ialoveni, Bălți și Soroca.

Expulzarea rușilor

Autoritățile au interceptat convorbiri ale membrilor „Antifa”. Suspecții vor fi cercetați pentru organizarea unei grupări criminale și pentru tentativă de destabilizare a situației social-politice din țară, riscând între 8-15 ani de închisoare.

Oficialii moldoveni au anunțat, săptămâna trecută, că doi extremiști ruși, cu experiență în organizarea de acțiuni subversive în estul Ucrainei, pregăteau mișcări diversioniste. Rusia a reacționat virulent la anunțul făcut de Chișinău privind expulzarea unui grup de persoane, printre care cei doi ruși.

Preşedintele Nicolae Timofti a convocat, luni, Consiliul Suprem de Securitate, după ce vineri Serviciul de Informații și Securitate a anunțat riscul destabilizării situației politice din republică.

Partidul lui Usatîi, eliminat

Comisia Electorală Centrală a propus Curții de Apel Chișinău să excludă din campania electorală Partidul „Patria”, condus de controversatul om de afaceri Renato Usatîi. Decizia a fost luată în baza sesizării Inspectoratului General de Poliție, potrivit căruia Partidul „Patria” ar fi folosit, contrar legii, în campania sa electorală resurse financiare oferite din străinătate. Sursele bancare n-au fost declarate în raportul financiar de la CEC. Se propune ca instanța de judecată să anuleze decizia CEC privind înregistrarea în cursa electorală a acestui partid și se solicită Curții de Apel să confiște, în folosul statului, banii încasați de formațiunea în cauză, pe durata campaniei electorale. Renato Usatîi a declarat că toate aceste acuzații sunt „fabricate politic” și înscenate de către angajații IGP.