Ultimele rezultate economice din Japonia indică o scădere a exporturilor în luna februarie cu 49.4% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, scrie BBC.
A doua economie a lumii a fost grav afectată de criza economică, iar cererea pentru produsele sale a scăzut dramatic. Noile rezultate le urmează celor din ianuarie care au indicat că exporturile Japoniei aproape s-au înjumătăţit, înregistrând o scădere de 45.7%.
Exporturile de automobile au scăzut cu peste 70%. Bilanţul comercial al Japoniei a fost pozitiv în februarie, după un deficit record în luna ianuarie. Economia Japoniei s-a micşorat cu 12.1% în ultimele trei luni din 2008, ce mai mare contracţie înregistrată de o economie avansată.
Recomandările noastre