Exodul cadrelor medicale! Tot mai multe județe „importă” medici din zonele învecinate

Exodul cadrelor medicale! Tot mai multe județe „importă” medici din zonele învecinate

Criza de personal medical resimțită la nivelul întregii țări se extinde pe zi ce trece, o dată cu intensificarea pandemiei. Tot mai multe unități sanitare încep să solicite personal calificat din județele limitrofe, sperând să poată încetini pe cât posibil colapsul resurselor umane.

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad a transmis o solicitare către Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCI) pentru detaşare de personal medical din judeţele învecinate la spitalele COVID-19 din Arad, care se confruntă cu deficit de personal.

"În urma analizei pe care am efectuat-o, am constatat că avem nevoie de cadre medicale superioare şi medii. Este vorba de medici de ATI, pneumologi, medici de interne şi infecţionişti. Ar fi nevoie şi de aproximativ 30 de asistenţi medicali pentru a acoperi deficitul la nivelul judeţului. Drept urmare, am trimis o adresă către CNCCI, prin care solicităm personal din judeţele învecinate, dacă au cadre medicale disponibile. Solicităm detaşare din aceste judeţe în spitalele Aradului", a declarat marţi şeful DSP Arad, Horea Timiş.

El a spus că, în paralel, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) a început demersuri pentru a face angajări temporare, aşa cum s-a întâmplat la începutul pandemiei.

ATI, plină până la refuz Conform lui Horea Timiş, în ultimele zile, aproape toate paturile de la SCJU Arad şi de la celelalte spitale suport COVID-19 au fost ocupate. "Avem o creştere constantă de 100 de pacienţi pe zi, iar dacă se menţine, e clar că avem nevoie de mai multe paturi COVID-19. La Spitalul Orăşenesc Ineu (spital suport n.r.), capacitatea va creşte cu 20 de paturi, de la 60 la 80, ceea ce înseamnă detaşare de personal de la Sebiş", a precizat Timiş.

El a adăugat că "aproape 80 de pacienţi asimptomatici sunt în aşteptare pentru evaluare medicală în judeţ".

Pe fondul creşterii numărului de cazuri COVID-19 în judeţ, autorităţile au operaţionalizat, luni, spitalul de campanie amenajat în urmă cu 6 luni în cadrul Expo Arad Internaţional. Aici există 240 de paturi în două hale, însă deocamdată se vor face doar internări de o zi, pentru evaluarea stării de sănătate a celor confirmaţi pozitiv cu SARS-CoV-2.

Ne puteți urmări și pe Google News