
Pe măsură ce numărul românilor care-şi rezervă vacanţele cu luni bune înainte creşte, se înmulţesc şi poliţele de asigurare pe care aceştia le încheie ca să nu piardă bani dacă nu mai pot merge în excursie.
Aceste asigurări storno costă, de obicei, între 1,5% şi 2% din valoarea pachetului turistic, se arată într-o analiză realizată de revista „Capital“.
Asigurătorii plătesc penalităţile pe care turistul trebuie să le plătească agenţiei de turism în diferite situaţii neplăcute care cauzează anularea plecării: acesta sau rudele sale apropiate s-au îmbolnă vit sau au decedat, nu-şi mai poate lua concediu sau a pierdut actele de identitate necesare pentrul călătorie.
Agenţiile de turism impun, deseori, condiţii draconice: dacă turistul renunţă la excursie cu cel puţin cinci zile înainte de data programată, el nu va primi niciun ban înapoi. Iar dacă vacanţa e anulată înainte cu o lună de la plecare, penalităţile se ridică la 10%. Roumanie Assurance International (RAI), una dintre companiile specializate pe acest tip de asigurări, a încheiat în primul semestru aproape 29.000 de poliţe, număr dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.