Salariile, dar şi sporurile angajaţilor de la stat ar urma să crească în 2011 cu procente ce variază între 1% şi 20%, în funcţie de cuantumul lor după tăierile din această vară.
Valoarea coeficientului 1 din sistemul bugetar, aferent salariului minim la stat, ar putea creşte, în 2011, de la 600 la 640 de lei, iar salariile bugetarilor vor fi majorate cu maximum 20%, potrivit proiectului de lege privind salarizarea personalului bugetar în anul viitor, realizat de executiv.
"Tranşele de corecţie" în baza cărora se vor acorda creşterile salariale anunţate de premierul Emil Boc pentru 2011 vizează şase categorii de venituri, situându-se între 1% şi 20%.
Creştere de cel puţin 1%
Astfel, bugetarii care au salarii cuprinse între 600 şi 800 de lei ar urma să beneficieze de o creştere cu 20% a salariilor; între 801 şi 1.000 de lei - cu 16%; între 1.001 şi 1.500 de lei - cu 12%; între 1.501 şi 2.000 - cu 8%; între 2.001 şi 2.500 - cu 4%, iar "norocoşii" care se bucură de salarii de peste 2.501 lei vor primi o majorare de 1%, potrivit proiectului. Asta, în ciuda faptului că premierul anunţase că salariile mari ar putea fi îngheţate la anul. Însă reprezentanţii sindicatelor susţin că o creştere de 1% nu acoperă nici măcar rata inflaţiei, aşa că nu poate fi considerată o majorare în fapt.
Proiectul de lege pentru aplicarea legii salarizării unitare în 2011 prevede că şi"sporurile, compensaţiile, indemnizaţiile şi celelalte drepturi" aflate în plată la 31 decembrie 2010 se vor majora cu aceiaşi "coeficienţi de corecţie".
Sistemul de calcul se va aplica în acelaşi mod şi personalului din instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii. Premiul anual aferent lui 2010 nu se mai acordă însă în 2011, e specificat în acelaşi document.
Majorări în funcţie de grilă
Procentele de majorări propuse de guvernanţi nu se vor aplica întocmai pentru toţi bugetarii, acestea fiind limitate la 1% pentru cei care au deja salarii mai mari decât prevede grila de salarizare agreată cu experţii Băncii Mondiale.
Astfel, simulările realizate de specialiştii din ministere arată că, de exemplu, un profesor cu grad didactic I şi o vechime de 6-10 ani, care primeşte acum 1.956 de lei/lună, va încasa de la 1 ianuarie 2011 doar 1.976 de lei în loc de 2.113 lei cât i s-ar fi cuvenit pe tranşa de venit. Există şi cazuri în care creşterea în funcţie de venituri nu se poate aplica pentru că ar depăşi valoarea din grila de salarizare, au mai arătat simulările.
SIMULĂRILE MINISTERULUI MUNCII
Cum vor arăta salariile bugetarilor la anul
20% este majorarea maximă acordată de guvern, în 2011, bugetarilor cu salarii cuprinse între 600 şi 800 de lei
640 de lei este valoarea salariului minim în funcţie de care se vor calcula veniturile angajaţilor de la stat pentru anul viitor