Razvan Exarhu: " Traind intr-o cultura masochista in care micile placeri personale suna suspect, este normal ca biata populatie nu-si permite respectul de sine."
Vineri pe la ora 16.00, anul curent, cel putin jumatate din populatia Bucurestiului casca de i se vedeau amigdalele si arbora o figura ce anunta discret ca prioritatea numarul 1 ar fi sa bea o sticla de whisky si sa se culce.
Prea putini pareau sa fie cei care ar fi putut avea o solutie care sa implice placerea. Adica aplicarea unei strategii hedoniste in confruntarea cu mizeria cotidiana fara orizont. Dar tocmai pentru asta exista Cartea de capatai a hedonismului, de Michael Flocker, aparuta la Humanitas. Intr-o lume ideala, acest volum ar trebui tiparit pe cheltuiala Ministerelor Sanatatii si Culturii, cu un ajutor din partea acelor oameni minunati care se ocupa de zona muncii si protectiei sociale.
Dupa care ar trebui distribuit gratuit populatiei ramase incruntate inca din timpul Rascoalei din 1907. Nici Ministerul de Interne nu ar trebui sa stea deoparte, ci ar trebui sa desfasoare forte de ordine in zonele cu indice de lectura scazut, adica peste tot, care sa ofere spre incurajare un sushi, o ciocolata, un abonament la masaj, un parfum fin, un dres, o bataie pe umar. Dar pentru ca acum nu e momentul, sa trecem la practica, ca sa intelegem unde gresim cu adevarat. Imi permit sa citez copios din carte, pentru ca merita. Iata „primele 10 semne ca sunteti prea implicat.
1. Nu tineti minte niciun numar de telefon deoarece le aveti in agenda celularului. 2. Dati SMS-uri unor colegi de birou asezati la cinci metri de dv. 3. Planuiti itinerarele concediilor. 4. Gandul la o saptamana intreaga fara internet va ingrozeste. 5. Va plictisiti acasa daca nu e deschis televizorul. 6. Trebuie neaparat sa vedeti zilnic emisiunile de actualitati ca sa fiti siguri ca nu a venit sfarsitul lumii. 7. Va uitati in mod regulat la reluarile serialelor de comedie pe care le-ati vazut deja de o mie de ori. 8. Nu sunteti in stare sa sedeti linistit si sa ganditi in tacere. 9. Conversatia dv. se invarte de obicei in jurul vietii altora, nu al propriei vieti. 10. Cumparati pantofi pentru ca ca vi se potrivesc cu iPod-ul.”
Autorul spune ca daca vi se potrivesc cinci semne aveti urgent nevoie de o interventie hedonista. Dar inainte de orice, adauga, ar trebui sa inchideti toata aparatura electronica din casa si sa bagati cornul in perna. Sper ca realizati ca aceasta expresie cu cornul in perna nu a fost inventata de un tip care executa la milimetru programul de lucru si care nu isi permitea nicio abatere de la ce au zis oamenii aia ca trebuie sa facem. Traind mai degraba intr-o cultura masochista in care micile fantezii si placeri personale suna inca la fel de suspecte ca pe vremea comunistilor, este normal ca biata populatie bolnava de nervi sa nu ajunga nici macar sa-si imagineze ca ar putea sa-si permita respectul de sine, fara sa cheltuiasca un milion de catralioane, de fata cu toata lumea.
Cred ca una dintre marile placeri ale vietii este sa faci liste si planuri, care revazute dupa un timp sunt delicioase. Nu e nevoie de o cercetare stiintifica pentru a afla ca singurele liste pe care le fac oamenii chinuiti de griul inconjurator si dresajul asta sado-maso sunt cele de cumparaturi. Tocmai de aceea, o lista cu cele cateva lucruri care pot face viata mai frumoasa, in opinia autorului englez, pare pentru cei cu saracia in cap daca nu o utopie, macar o sfidare.
„Cearsafuri foarte fine, vin bun, flori proaspete, bijuterii, serii regulate de tratamente de intinerire, o garderoba stralucitoare, un partener minunat, pasaport, hamac, o rochie pentru cocteil.” Cu mici exceptii, lista e primul pas catre hedonismul profesionist de ambele sexe. Acelasi autor povesteste amuzat si ingrozit despre faptul ca un director de la Amazon.com a declarat intr-o revista de business ca doarme opt ore pe zi si ca asta a fost o stire bomba.
Inainte de a fi prea tarziu, zic eu ca ar fi tare frumos sa citim asa pe prima pagina a tuturor ziarelor din lume: Cutremurator! Azi dupa-amiaza, 20 de milioane de cetateni europeni au soilit o jumatate de ora, dupa care s-au trezit veseli si foarte odihniti!