Comisia Europeană nu are motiv să lase Suedia şi Finlanda fără industrie minieră şi îşi menţine poziţia echilibrată în problema Roşiei Montane şi a mineritului aurifer în alte ţări.
În luna septembrie a acestui an, Comisarul european de mediu, slovenul Janez Potocnik, reitera poziţia fermă a Comisiei - care are ultimul cuvânt în stabilirea directivelor europene - cu privire la faptul că interzicerea cianurii în minerit nu se justifică. Acum, acelaşi comisar reiterează acest lucru şi subliniază că nu este de competenţa Comisiei să se pronunţe cu privire la proiectul minier de la Roşia Montană, decizia revenind în totalitate autorităţilor de la Bucureşti. Concluzia se regăseşte în răspunsul dat acum două zile de comisarul de mediu, europarlamentarului Laszlo Tokes, vicepreşedintele parlamentului european, cunoscut pentru poziţia sa radicală referitoare la proiectul minier. Ce poate face Comisia Conform unui comunicat de presă care se află în acest moment doar în limba maghiară pe site-ul europarlamentarului Tokes - de aceea presa românească a aflat despre această întrevedere doar prin intermediul presei de limbă maghiară - Comisarul european de mediu a dorit să asigure "ONG-urile şi cetăţenii dedicaţi interesului comun de simpatia sa necondiţionată. Cu toate acestea, a declarat că CE nu poate şi nici nu are dreptul să interzică, per ansamblu, mineritul pe bază de cianuri, având în vedere, pe de o parte, interesele contradictorii ale ţărilor membre şi, pe de altă parte, principiul competenţelor fiecărui stat membru". Cu alte cuvinte, faptul că România şi Ungaria nu se pun de acord asupra proiectului de la Roşia Montană nu este treaba Comisiei. Ceea ce poate face Comisia este "crearea unui cadru juridic pentru mineritul din Europa, care să transforme această activitate într-una cât se poate de sigură, adică să minimalizeze pericolele exploatării şi riscul catastrofelor". Mineritul aurifer în Europa De asemenea, Comisia subliniază că "autorităţile competente ale CE vor veghea la respectarea directivelor europene". Unul din argumentele de bază ale lui Laszlo Tokes este exemplul unor ţări europene, care au interzis tehnologiile de minerit pe bază de cianuri: Ungaria, Cehia şi Germania. Nimeni nu spune însă că aceste ţări nu au resurse aurifere şi, prin urmare, nu au minerit aurifer unde ar putea sa folosească tehnologiile în cauză. În schimb, foarte multe alte ţări - în frunte cu Suedia şi Finlanda - îşi asigură stabilitatea economică tocmai prin operaţiuni miniere aurifere, care folosesc în siguranţă tehnologia respectivă. În Suedia sunt patru astfel de operaţiuni miniere, în Finlanda - două. În acest moment, în Finlanda este primul producător de aur al Uniunii Europene, cu aproximativ opt tone pe an. România are posibilitatea să ia locul Finlandei în fruntea clasamentului, pentru că doar de la Roşia Montană se vor scoate 15 tone de aur pe an, fără să mai punem la socoteală alte proiecte miniere în diverse faze de dezvoltare. Aşa cum spunea Comisia Europeană în septembrie, "o interdicţie deplină a utilizării cianurilor, în prezent, ar implica închiderea minelor existente mai ales în Suedia şi Finlanda, şi care operează de mulţi ani în condiţii de siguranţă". "O interdicţie deplină a utilizării cianurilor, în prezent, ar implica închiderea minelor existente mai ales în Suedia şi Finlanda şi care operează de mulţi ani în condiţii de siguranţă." COMISIA EUROPEANĂ
EXEMPLU Mineritul în Finlanda
Finlanda este cel mai mare producător de aur din UE. Şi nu se mulţumeşte cu atât. Statul are ca obiectiv dezvoltarea accelerată a industriei extractive şi atingerea poziţiei de lider mondial în utilizarea sustenabilă a mineralelor până în 2050, potrivit unei strategii economice publicate de Guvernul de la Helsinki. Finlanda mai deţine rezerve subterane importante de fier, cupru, zinc sau nichel. Pentru 2020, obiectivul intermediar este ca nivelul extracţiei de minereu brut să ajungă la 70 de milioane de tone anual, dupa ce, în 2008, acest indice era de 4 milioane de tone anual. În 2010, PIB-ul Finlandei a fost de aproximativ 239 de miliarde de dolari, la o populaţie de 5,3 milioane de locuitori. Industria are o contribuţie de 29% la formarea PIB-ului şi angajează aproximativ 16% din totalul salariaţilor. Exporturile anuale ale Finlandei se ridică la peste o treime din PIB, iar metalele reprezintă 12% din total. Strategia guvernului finlandez se bazează pe câteva avantaje: tradiţia minieră, potenţialul de exploatare, cererea mondială de materii prime, un mediu prietenos pentru investitori, disponibilitatea datelor geologice şi o infrastructură foarte bună. Pe baza tradiţiei în exploatare, Finlanda şi-a dezvoltat şi domenii conexe cu un mare potenţial de dezvoltare - prelucrarea metalelor, producţia de echipamente miniere, proiectare sau servicii geologice, potrivit unui raport al ONU. Necesitatea unei strategii sectoriale este impusă de creşterea cererii şi preţurilor la nivel global. "În pofida recesiunii, sectorul minier va avea un rol crescând în economia mondială. (…) Astăzi, fenomenul cel mai pregnant este concurenţa. Mai multe state se întrec în a oferi condiţii cât mai favorabile pentru companiile internaţionale şi pentru investiţii în explorare", se arată în documentul citat. În Finlanda, guvernul oferă sprijin pentru proiectele miniere ale căror amploare şi durată au un impact semnificativ asupra economiei naţionale şi regionale. "Finanţarea are la bază un raport pozitiv cost-beneficiu din punct de vedere social şi economic. Guvernul are motive serioase să promoveze deschiderea de mine, pentru că operaţiunile miniere noi pot influenţa direct dezvoltarea financiară a regiunii şi gradul de ocupare.
Recomandările noastre
