Calificare cu emoţii pentru FC Timişoara. Bănăţenii au revenit de la 0-3!

Calificare cu emoţii pentru FC Timişoara. Bănăţenii au revenit de la 0-3!

FC Timişoara a remizat, scor 3-3, pe teren propriu cu finlandezii de la Myllykosken Pallo-47, în manşa secundă a turului trei preliminar al Europa League. În tur, Timişoara s-a impus în Finlanda cu 2-1.

Meciul cu Myllykosken Pallo-47 se anunţa unul uşor pentru FC Timişoara, însă nordicii nu au fost de acord şi, după doar 25 de minute de joc, finlandezii conduceau cu 3-0. Spectatorii de pe arena "Dan Păltinişanu" priveau îngroziţi cum echipa lor favorită pierde o calificare pe care o credeau deja acontată din meciul tur. Repriza secundă a schimbat însă totul. Timişorenii au reuşit o adevărată revoluţie în ultimele 45 de minute, intrarea pe teren a lui Ianis Zicu, care s-a descurcat excelent în faţa defensivei finlandeze, fiind momentul crucial al partidei. Mai întâi, Axente a redus din handicap, iar Zicu a reaprins speranţele bănăţenilor prin golul său din minutul 80. Reuşita calificării în play-off-ul Ligii Europa a venit în minutul trei al prelungirilor, când fundaşul slovac Marian Cisovski a împins cu capul mingea în poarta finlandeză, după o lungă acţiune de atac a timişorenilor. Elevii lui Vladimir Petrovici se califică astfel în play-off-ul Ligii Campionilor, însă timişorenii vor ajunge în grupele competiţiei doar dacă învaţă din greşelile făcute în prima repriză a partidei din această seară în faţa modestei, dar ambiţioasei MyPa. FC  Timişoara - Myllykosken Pallo-47 3-3 Marcatori: Axente (53), Zicu (80), Cisovski (90+3) - Äijälä (19), Ricketts (20 şi 25)

FC Timişoara: Taborda - Dukic, Cisovski, Mera, Sepsi - Contra, Tameş, Alexa - Axente, Magera, Goga Antrenor: Vladimir Petrović Rezerve: Pantilimon, Luchin, Curtean, Mansour, Scutaru, Zicu, Bourceanu

Myllykosken Pallo-47: Antti Kuismala - Konsta Hietanen, Sampsa Timoska, Antti Uimaniemi, Antti Okkonen, Maxim Votinov, Ilari Äijälä, Tosaint Ricketts, Ville Oksanen, Tuomas Aho, Ville Saxman Antrenor: Janne Lindberg Rezerve: Mika Johansson, Toni Lindberg, Einari Kurittu, Felipe Benevides, Roope Rautiainen, Kim Alonen

Ne puteți urmări și pe Google News

Arbitru: Artyom Kuchin (Kazakstan) min. 90+7 - Final de meci. min. 90+3 - Goooooooool FC Timişoara! Slovacul Cisovski marchează cu capul în ultimul minut al prelungirilor şi bănăţenii reuşesc să întoarcă soarta calificării. La acest scor, timişorenii sunt în play-off-ul Ligii Europa, după ce finlandezii au condus cu 3-0 la pauză. min. 85 - Sepsi şutează şi el de la distanţă, dar mingea este reţinută cu siguranţă de Kuismala. min. 83 - Goga trimite spre poartă, însă mingea este respinsă de pe linie de un fundaş finlandez. Ocazie uriaşă pentru bănăţeni. min. 80 - Goool FC Timişoara! Zicu marchează cu un şut "din prima" de la marginea careului de 16 metri. Mijlocaşul ofensiv al bănăţenilor a fost lansat perfect de Alexa, iar Timişoara este la un gol de play-off. min. 79 - Mansour este şi el aproape de gol, însă atacantul senegalez al lui FC Timişoara a ratat contactul cu mingea la câţiva metri de poarta finaldenzilor. min. 78 - Canadianul Ricketts trece la câţiva centimetri de hat-trick, după ce Taborda ieşise aiurea din poartă. Şutul jucătorului lui MyPa a trecut puţin pe lângă poarta goală a timişorenilor. min. 75 - Timişorenii par resemnaţi, în timp ce finalandezii au început să tragă de timp. Ocaziile de poartă lipsesc pentru bănăţeni, care mai au nevoie de încă două goluri în poarta lui MyPa pentru a merge mai departe în Liga Europa. min. 65 - Cosmin Contra a primit cartonaşul galben pentru o simulare în careul finlandezilor. Timişoara domină, dar nu reuşeşte să pună în pericol poarta lui MyPa. min. 60 - Finlandezii par să fi tăiat elanul românilor. Jucătorii lui MyPa se apără cu exactitate, în timp ce timişorenii nu mai găsesc la fel de uşor ca în startul reprizei secunde drumul spre poarta lui Kuismala. min. 55 - Timişorenii atacă în valuri, însă Goga nu reuşeşte să îl învingă pe portarul Kuismala. Petrovici l-a aruncat în teren şi pe Ianis Zicu.  min. 53 - Goool Timişoara! Dorin Goga şutează din interiorul careului, mingea loveşte bara, iar Axente împinge mingea în poartă. Bănăţenii au luat o gură importantă de oxigen prin acest gol, însă calificarea în play-off este departe, oamenii lui Vladimir Petrovici având nevoie de o remiză în această seară pentru a merge mai departe. min. 46: a început repriza secundă PAUZĂ: după primele 45 de minute, finlandezii de la MyPa conduc cu un neverosimil 3-0!!! min. 38: Timişoara forţează; Hietanen e aproape de a-şi înscrie în proprie poartă, la un şut al gazdelor min. 32: doi finlandezi au scăpat singuri cu Taborda, dar portarul Timişoarei a ieşit inspirat!!! min. 31: Axente şutează de la marginea careului mare, dar portarul Antti Kuismala scoate min. 29: ocazie imensă pentru Timişoara, dar Alexa şutează în portarul advers min. 25: GOL MyPa: INCREDIBIL, Ricketts face dubla min. 20: GOL MyPa, prin Ricketts min. 19: GOL MyPA, Äijälä a reluat în poarta goală o minge respinsă de Taborda min. 16: Ricketts şutează, Taborda se opune min. 11: Goga ratează prima ocazie a gazdelor, dar sutul său, din afara careului mare, trece pe lângă min. 7: prima ocazie a oaspeţilor, dar Ricketts ratează întâlnirea cu balonul min. 1: a inceput meciul