Aproape jumatate dintre cetatenii celor mai importante state europene apreciaza ca viata li s-a inrautatit dupa aderarea tarii lor la UE, arata un sondaj publicat de "Financial Times". Studiul, realizat in Marea Britanie, Germania, Franta, Italia si Spania, vine cu numai cateva zile inainte de marea sarbatoare prilejuita de implinirea a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.
Potrivit sondajului FT/Harris, numai 25% dintre respondenti au afirmat ca viata lor s-a imbunatatit dupa aderare. In ciuda acestor raspunsuri, putini cetateni considera ca tara lor ar fi avantajata in cazul in care ar parasi Uniunea. Aproximativ 22% dintre respondenti au apreciat ca viata lor s-ar imbunatati daca nu ar mai face parte din UE, in timp ce 40% si-au declarat opinia contrara.
Acelasi sondaj spune ca parerile europenilor in privinta Tratatului constitutional sunt impartite. Mai exact, 35% dintre respondenti considera ca adoptarea euroconstitutiei va avea un impact pozitiv asupra tarii lor, iar 27% cred ca efectele unui astfel de document ar fi negative.
Cum se vede Uniunea
Primul lucru pe care cetatenii europeni, dar si cei americani il asociaza cu UE este piata unica. In privinta personalitatii politice pe care europenii si americanii o asociaza cel mai mult cu UE, opiniile au fost clare. Omul indicat este Helmut Kohl, fostul cancelar german, care a contribuit la reunificarea Germaniei si adoptarea monedei unice europene.
La fel de clare au fost si opiniile referitoare la statul UE cu cea mai mare influenta asupra restului lumii. Putin peste 40a dintre respondenti au indicat Marea Britanie si numai 25a Germania.