Dacă în primii ani de viaţă, părinţii sunt un model pentru copii, după pubertate are loc demitizarea lor.
Când sunt foarte mici, copiii îşi văd părinţii drept persoanele cele mai puternice din jurul lor. Odată cu pubertatea însă, are loc „demitizarea” acestora. O etapă normală, care nu trebuie să vă îngrijoreze, este cea în care taţii se înţeleg mult mai bine cu fetele iar mamele cu băieţii.
Situaţia persistă până spre pu bertate, însă lucrurile se schimbă radical atunci când copiii încep să-şi dezvolte feminitatea sau masculinitatea şi preiau modelele părintelui de acelaşi sex. După pubertate, relaţiile conflictuale sunt de foarte multe ori înlocuite cu cele de prietenie. Băieţeii - cu mamele, fetiţele - cu taţii
Atunci când copilul este foarte mic, ataşamentul faţă de părintele de sex opus este normal. Apare în jurul vârstei de 3 ani şi se termină la pubertate.
„Fenomenul poartă denumirea de complexul lui Oedip. Băieţii se devoltă psihic sub imperativul angoasei de castrare, mai exact, teama de a fi minimalizaţi şi de a nu fi lăsaţi să fie competitivi. În perioada pubertăţii, băieţii renunţă la afecţiunea pentru mamă ca să urmeze modelul părintelui masculin. Fetele încearcă să se îndrepte spre tată cu maximum de seducţie de care sunt capabile. Tatăl primeşte seducţia având o relaţie foarte bună cu fetiţa până la pubertate”, explică psihoterapeutul Augustin Cambosie, vicepre şe din tele Federaţiei Române de Psihoterapie.
În unele cazuri, taţii devin absenţi sau agresivi şi încearcă să o ţină pe fetiţă la un nivel de infantilizare: le interzic să se îmbrace provocator sau să întârzie acasă. Relaţia cu părintele de acelaşi sex se îmbunătăţeşte odată ce s-a rupt legătura cu părintele de sex opus. „Fetele se întorc afectiv spre mamă şi încearcă să înveţe modalităţi de dezvoltare a feminităţii. Lucrurile sunt valabile şi în cazul băieţilor”, mai spune Augustin Cam bosie. Copiii cu părinţi autoritari caută alte modele
Există şi cazuri în care copiii refuză să preia modelul părinţilor, având motive serioase pentru asta.
Copiii cu părinţi autoritari, spre exemplu, pot alege să plece de acasă pentru a scăpa de presiunea unei educaţii care nu le permite să se dezvolte. „De exemplu, dacă mama a avut o relaţie conflictuală cu soţul, este foarte posibil ca fata să nu accepte acest model. În cabinetele de psihoterapie se întâlnesc însă frecvent cazuri de femei care spun că nu vor să fie ca mamele lor, dar care acţionează întocmai ca acestea”, completează psihoterapeutul.
În astfel de situaţii, alegerea unui alt model decât părinţii poate fi benefică. „La un moment dat, copiii se raportează la modele din afara familiei. Pentru dezvoltarea lor, este normal să-şi găsească un model care să aparţină grupului de prieteni. Asta înseamnă că tinerii nu mai sunt aşa influenţaţi de ce vor părinţii, ci de părerea prietenilor”, explică psihopedagogul Sorina Constandache.
TRANSFORMARE DUPĂ PUBERTATE Părinţii sunt coborâţi de pe piedestal
Dacă la vârste fragede, copiii văd în părinţi persoanele cele mai puternice din jurul lor, odată cu pubertatea, are loc „demitizarea” acestora. „Este un proces normal de tăiere a cordonului ombilical. Important este ca relaţiile să nu se răcească din punct de vedere afectiv şi să fie dominate de agresivitate. Părinţii trebuie să rămână ca un episod ce ţine de istoria noastră”, afirmă psihoterapeutul Augustin Cambosie, vicepreşedintele Federaţiei Române de Psihoterapie. Demitizarea părinţilor nu exclude însă sentimentul de nostalgie resimţit de copii atunci când pleacă de acasă.
