ShortsUP şi Discovery România prezintă, în această seară, la Timişoara, filme cu şi despre eroi contemporani. Este vorba de o nouă selecţie de scurtmetraje valoroas. Acestea se vor vedea începând cu ora 22.00 la Casa Studenţilor.
Ideea serii, spun organizatorii, este că într-o lume care aparent a luat-o razna, există nişte oameni excepţionali care ne schimbă viziunea despre viaţă. Ei sunt eroii din filme, neînfricaţii care dau piept cu orice situaţie până ies învingători, oamenii care se luptă cu "monştrii cei mari" până câştigă. "Eroii nu au dispărut. Ei nu se mai aruncă în gol încercând să salveze oamenii buni, nu se mai caţără pe zgârie nori ca păianjenii, şi, cu toate acestea, îi recunoaştem şi-i admirăm", spun cet de la ShortsUP.
Din program fac parte două filme câştigătoare la BAFTA, trei nominalizate la Oscar, filmul care a obţinut premiul publicului la Clermont-Ferrand în 2007 şi marele câştigător la Clermont-Ferrand în 2008. Festivalul de la Clermont-Ferrand este cea mai prestigioasă competiţie internaţională dedicată exclusiv scurtmetrajelor.
Vor fi proiectate şi şapte producţii locale de scurtmetraj ale Discovery Channel, cu protagonişti români: un maratonist, un aeromodelist, un medic ce a profesat în cele mai îndepărtate regiuni din lume, un motociclist care a mers până în Mongolia, un scufundător, un constructor de motociclete şi un practicant de parkour. Filmele Discovery România au câte trei minute fiecare.
Biletele pentru evenimentul ShortsUP pot fi cumpărate la intrare şi oferă acces la întregul program: filme şi happeninguri. Preţul unui bilet este de 15 lei.