Eroare făcută de Tăriceanu. Ce a spus după negocierea cu PNL. „Am lăsat actele la PSD...”
- Mihnea Talau
- 17 octombrie 2019, 18:23
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, după întâlnirea cu liderii PNL, că a venit la discuții cu 12 condiții, între care sunt unele asupra cărora nu va negocia.
Una dintre acestea este solicitarea ca PNL să formeze un guvern monocolor. În timpul dialogului cu reporterii prezenți, fostul președinte al Senatului a făcut și o mică eroare, privită cu amuzament de cei prezenți.
„Am venit pregătiți cu un document în 12 puncte care sintetizează principalele elemente de preocupare. Ca să nu fiu foarte brutal, acesta impune condițiile pe care le punem să votăm. Menținerea cotei unice, al doilea element ar fi cel legat de reținerea de a da OUG în domeniul Justiției. Alt element e continuarea proiectelor legate de infrastructură.
Am cerut în mod explicit să fie un Guvern monocolor, aceasta este o condiție foarte serioasă. La capitolul măsuri economice, am cerut să se continuie listarea la bursă a companiei Hidroelectrica. Le-am lăsat celor de la PSD, pardon...celor de la PNL să le studieze. Săptămâna viitoare vom putea să hotărâm ce vom face, a declarat liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.