Turcia și Rusia au legături strânse în primul rând din punct de vedere economic, iar contractul de achiziţionare a sistemelor de rachete ruseşti S-400 este „cireașa de pe tort”.

„Nu ne putem schimba poziţiile bazate pe principii pe care le avem sau politica noastră din cauza unor dezacorduri individuale cu o ţară sau alta. Nu trebuie să lăsăm ca problemele din Siria să ne submineze relaţiile şi cooperarea”, a spus Cavusoglu la o conferință de presă organizată după o întrevedere avută cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în marja Conferinţei privind Securitatea de la Munchen.

Turcia, ţară membră a NATO, a achiziţionat rachete S-400, decizie care a provocat tensiuni cu SUA, întrucât Washingtonul consideră că aceste sisteme sunt incompatibile cu cele ale NATO şi că, în procesul de instrucţie desfăşurat de specialiştii ruşi în Turcia, aceştia ar putea afla secrete tehnologice ale avionului american F-35.

Drept rezultat, SUA au oprit livrările de F-35 către Turcia şi, mai mult, au exclus Ankara din programul său de producţie.