E.ON va înfiinţa o singură companie pentru furnizarea de electricitate şi gaze
- Adam Popescu
- 2 noiembrie 2010, 19:40
Grupul german de utilităţi E.ON va înfiinţa, până la finele anului, compania E.ON Energie România, care va avea ca obiect de activitate atât furnizarea gazelor naturale, cât şi cea a energiei electrice.
În prezent, aceste operaţiuni sunt derulate prin două societăţi distincte, respectiv E.ON Gaz România, pentru furnizarea gazelor naturale, şi E.ON Moldova Furnizare, pentru vânzarea energiei electrice, care însă vor fuziona, după cum au hotărât astăzi acţionarii celor două societăţi.
"Astăzi, 2 noiembrie 2010, Adunările Generale ale Acţionarilor (AGA) din companiile E.ON Gaz România şi E.ON Moldova Furnizare au aprobat, cu majoritatea prevăzută de lege, proiectul de fuziune a activităţilor de furnizare, E.ON devenind primul furnizor integrat de servicii energetice din România", au anunţat reprezentanţii E.ON România.
În perioada următoare, se vor derula procedurile legale de înregistrare a noii societăţi, urmând ca fuziunea să devină efectivă începând cu data de 31 decembrie 2010. Numele noii societăţi va fi E.ON Energie România.
Fondul Proprietatea s-a opus fuziunii Decizia de fuziune a fost aprobată de statul român, care deţine prin Ministerul Economiei, acţiuni la E.ON Gaz, cât şi de Electrica, acţionar la E.ON Moldova Furnizare. "Singurul acţionar care nu a fost de acord cu proiectul fiind reprezentanţii Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea", a precizat compania, fără a oferi amănunte.
Fuziunea celor două companii se va realiza prin absorţia companiei E.ON Moldova Furnizare de către compania E.ON Gaz România. În urma procesului de fuziune, în schimbul acţiunilor deţinute la societatea absorbită (E.ON Moldova Furnizare), acţionarii acesteia (E.ON România, Fondul Proprietatea şi Electrica S.A.) vor dobândi acţiuni la societatea absorbantă, respectiv E.ON Gaz România, iar capitalul acesteia va fi majorat prin emiterea de noi acţiuni.
Structura acţionariatului noii societăţii rezultate în urma fuziunii, E.ON Energie România, este următoarea: E.ON Romania - 51%, Ministerul Economiei - 31,82%, Electrica - 3,78%, Fondul Proprietatea - 13,40%.
Proiectul de fuziune a activităţilor de furnizare gaze şi electricitate a fost iniţiat de anul trecut şi are ca scop consolidarea poziţiei grupului E.ON pe piaţa locală, dar şi optimizarea costurilor.
Grupul german E.ON a intrat pe piaţa românească în urmă cu cinci ani, după ce a achiziţionat de la stat pachetele majoritare de acţiuni la Distrigaz Nord şi Electrica Moldova.