Emil Boc, printre sinistraţi. La Galaţi, s-a aruncat cu ouă şi roşii spre premier
- Adam Popescu
- 5 iulie 2010, 14:34
Premierul Emil Boc a ajuns, astăzi, în jurul orei 13.00, în municipiul Galaţi. După vizita de la Prefectură, unde a întrunit Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, şeful Guvernului va merge în localitatea Şendreni din judeţul Galaţi, considerată printre cele mai afectate de inundaţiile din ultimele zile.
În jurul orei 13.15, premierul a intrat în sediul Prefecurii din Galaţi, accesul presei la şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă fiind interzis. Înainte de începerea discuţiilor, Boc a făcut scurte declaraţii în cadrul cărora a precizat că prioritară în acest context este salvarea vieţilor celor sinistraţi. De asemenea, premierul a adăugat că va căuta soluţii pentru ca toţi cei afectaţi de inundaţii să aibă rezerve de apă şi de hrană, dar şi un acoperiş deasupra capului. În acest sens, Emil Boc a menţionat că luna aceasta va recurge la o rectificare bugetară, astfel încât, până la iarnă, fiecare familie sinistrată să aibă o locuinţă. Până atunci, Guvernul va pune la dispoziţie locuinţele modulare. Emil Boc: Dreptul de a protesta nu poate fi contestat Premierul a avut parte şi de un moment neplăcut. Un bărbat, care pare a fi un membru al PNŢCD Galaţi, a aruncat cu ouă şi roşii spre premier, fără a-l lovi pe Emil Boc, scrie RTV. "Nu vrem lei nu vrem valută, vrem ca Boc să ne răspundă", a strigat bărbatul, împreună cu doi colegi, înainte să arunce cu roşii spre Emil Boc. După incident, Emil Boc a replicat scurt: "Dreptul oamenilor de a protesta nu poate fi contestat". Anul trecut, Emil Boc a trecut printr-un episod asemănător, în timpul unei vizite la Timişoara. A doua vizită în zonele calamitate Premierul a mai fost ieri printre sinistraţii din Săuceşti, din judeţul Bacău, dar şi în localitatea Bogdan Vodă. Emil Boc i-a asigurat pe sinistraţi că numărul locuinţelor modulare pe care Guvernul le are şi le poate pune la dispoziţie persoanelor evacuate din case este mai mare decât numărul caselor distruse în urma inundaţiilor.
Şi preşedintele Traian Băsescu a fost în zonele afectate de inundaţii. Acesta e-a spus sătenilor că trebuie să se ajute reciproc şi că se va interesa cu privire la modalităţile prin care pot fi ajutaţi cu materiale de construcţie. "Statul nu mai construieşte case. Aveţi meseriaşi în sat, trebuie să vă faceţi casele la loc, nu mai staţi!", i-a îndemnat Traian Băsescu pe localnicii afectaţi de inundaţii, în timp ce inspecta starea în care se află unele case care nu au fost dărâmate de ape. De asemenea, şeful statului le-a recomandat sinistraţilor să nu îşi refacă locuinţele în aceleaşi zone, care sunt afectate aproape în fiecare an de inundaţii. Şeful statului le-a reproşat oamenilor din Pătrăuţi că au construit haotic, multe dintre casele afectate de inundaţii aflându-se poziţionate foarte aproape de albiile râurilor. De asemenea, Traian Băsescu a stat de vorbă cu localnicii şi i-a informat că statul îi va ajuta cu materiale de construcţii pentru refacerea caselor inundate. Bilanţul inundaţiilor Numărul victimelor inundaţiilor s-a ridicat, astăzi, la 23, după ce pădurarul dat dispărut a fost găsit fără suflare. În ultimele 24 de ore, în urma ploilor torenţiale şi creşterii debitelor râurilor au fost afectate 104 localităţi din 14 judeţe (Alba, Bacău, Botoşani, Brăila, Caraş-Severin, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Suceava, Tulcea, Vaslui), fiind evacuate 7.762 persoane. În total, au fost afectate 3.903 gospodării, anexe gospodăreşti, curţi şi grădini, 396 locuinţe şi 607 subsoluri. Au fost inundate 12.359 hectare teren arabil, 3.622 hectare păşuni şi fâneţe, 24 obiective socio-economice, un drum naţional, cinci drumuri judeţene, zece drumuri comunale, 43 poduri, 470 podeţe, 16 punţi pietonale, iar 6.616 fântâni au fost colmatate.