Elena Udrea: "Văd că vor să intre în echipa lui Blaga oameni care au pierdut lamentabil alegerile"

Elena Udrea: "Văd că vor să intre în echipa lui Blaga oameni care au pierdut lamentabil alegerile"

Fosta şefă a PDL Bucureşti a rămas printre puţinii lideri democrat-liberali care au făcut pasul înapoi.

"Eu mă aşteptam ca în echipa lui Vasile Blaga să vină câştigătorii, să vină cei care au obţinut voturi în alegerile locale, cei care pot aduce voturi şi pentru la toamnă", a susţinut Elena Udrea, care nu va candidat pentru nicio funcţie la Convenţia PDL. Udrea a arătat că este important pentru credibilitatea acestei echipe să fie formată din oameni care au demonstrat că sunt susţinuţi de electorat. "Când tu pierzi lamentabil cu 8% şi te gândeşti că poţi să fii în conducerea PDL, eu mă întreb cum va fi privită această conducere din exteriorul partidului", a afirmat ea. Ea îşi doreşte ca din echipa lui Vasile Blaga să facă parte mai mulţi câştigători. "Cred că şi Vasile Blaga are nevoie ca în jurul lui să fie oameni care s-au validat în aceste alegeri, oameni care au câştigat cu scoruri importante, pentru că sunt organizaţii care au pierdut cu 38%, dar aceasta înseamnă că au, totuşi, susţinerea populaţiei, deci să aducă lângă el câştigători. Nu e suficient să ne satisfacem orgolii la nivelul intern al partidului", a mai spus Udrea. Acesta este motivul pentru care câţiva dintre cei care au fost în vechea conducere nu au mai candidat.

"De aceea cred că e bine să avem câştigători şi nu perdanţi în conducerea partidului", a adăugat Udrea.

Prezentă la această discuţie, Anca Boagiu nu a dorit să comenteze declaraţiile colegei sale. Ea s-a limitat să spună că la urne se va vedea susţinerea fiecăruia. Anca Boagiu candidează la o funcţie de vicepreşedinte.

Ne puteți urmări și pe Google News