Elena Udrea spune că USL s-a dus în Deltă pe drumuri făcute în mandatul ei de ministru

Elena Udrea spune că USL s-a dus în Deltă pe drumuri făcute în mandatul ei de ministru

Împărţirea colegiilor parlamentare ale USL a avut loc la un complex construit cu bani de la Ministerul Dezvoltării, iar membrii PSD şi PNL au ajuns acolo pe şosele amenajate în mandatul Elenei Udrea, subliniază aceasta într-o postare pe blog.

"Mă întreb ce s-ar fi făcut USL fără mine? Ar fi avut ei oare unde să meargă în Delta Dunării şi să-şi aranjeze împărţeala colegiilor parlamentare, între două tururi de piscină? Mai ales că spa-ul lui Vântu din Delta este închis", începe deputatul PDL. Udrea găseşte "amuzant" faptul că liderii Puterii s-au decis să meargă tocmai la complexul "Puflene resort", care a fost realizat cu fonduri europene gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în mandatul ei. "Sper că Victor Ponta şi Crin Antonescu se bucură de tot confortul turismului în România şi că vor alege şi pe viitor destinaţii interne, lăsând Dubaiul şi Italia în favoarea Deltei Dunării", comentează ea. Udrea subliniază că şi drumul pe care au mers liderii USL până la Murighiol a fost finalizat în octombrie 2010, tot prin Programul Operaţional Regional, şi a costat aproape 20 de milioane de euro. "În total, s-au construit 13 kilometri noi de drum, s-au reabilitat 37 de kilometri, s-au reabilitat 7 poduri şi s-au construit 47 de podeţe. La care se adaugă, evident, cele câteva sute de locuri de muncă astfel create, dar şi oportunităţi majore pentru investitorii în turism de acolo. Asta înseamnă să mizezi pe investiţii, să creezi locuri de muncă şi oportunităţi, dar şi să absorbi fonduri europene. Lucruri pe care cei de la Putere par să nu le cunoască", scrie fostul ministru al Dezvoltării. Deputatul PDL îşi exprimă speranţa că, văzând astfel frumuseţile Deltei, liderii USL "vor înţelege şi ei cât de eronată a fost decizia guvernului USL de a tăia bani de la investiţii în noua rectificare bugetară". "Sper că USL-iştii să se întoarcă la Bucureşti cu bateriile încărcate pentru că au foarte-foarte mult de lucru dacă vor să lase şi ei în urma lor măcar jumătate din lucrurile care s-au făcut în guvernarea Boc pentru turismul din Delta Dunării, încheie Udrea, spunând că ar vrea să audă Guvernul Ponta vorbind despre atragerea de noi investitori în Deltă. CITIŢI ŞI:

  • Conducerea USL îl apără din nou, pe Liviu Dragnea. Rezoluţia de la Murighiol
  • Ponta, către jurnalişti: Muriţi de grija lui Voiculescu
  • VEZI în ce resort de lux se desfăşoară MAREA ÎMPĂRŢEALĂ în USL | FOTO + VIDEO

Ne puteți urmări și pe Google News