Elena Lavric, aur mondial la 800 de metri

Elena Lavric, aur mondial la 800 de metri

ATLETISM. Elena Mirela Lavric a devenit aseară campioană mondială de juniori în proba de 800 de metri.

Atleta română, în vârstă de 17 ani, a încheiat cursa cu timpul de 2 minute şi 6 sutimi, stabilind un nou record al Mondialelor de la Bydgoszcz (Polonia). Lavric mai are în palmares două titluri, ambele cucerite în 2007, unul la Mondialele pentru tineret de la Ostrava şi unul la Europenele de juniori de la Hengelo. Când a început să participe la competiţiile internaţionale, atleta, născută într-o familie modestă, cu şase copii, a declarat că marea ei dorinţă este să-şi ajute tatăl să-şi cumpere un tractor.

Ne puteți urmări și pe Google News