Despre primul pod metalic construit peste canalul Bega în Timișoara, toată lumea știe că ar fi opera celebrului arhitect Gustave Eiffel, cel care a realizat impresionantul turn din Paris. De-a lungul timpului, povestea s-a transmis din generație în generație, fără ca nimeni să ne fi putut arăta măcar o schiță cu semnătura cunoscutului arhitect. Mai puțină lume știe însă cum a fost plimbat Podul de Fier, la sute de metri distanță, deasupra apei Begăi, cum timișorenii au protestat la a doua amplasare și de ce a rămas acesta un simplu pod pietonal.

Primele poduri metalice peste canalul Bega au fost construite din iniţiativa primarului János Török, în perioada 1870- 1871. Doar Podul de Fier a rezistat trecerii timpului. La momentul edificării lui, primise numele marelui erou, conducător de oşti şi ţară Ioan de Hunedoara: Podul Huniade, Hunyadi híd, Hunyadi Brücke. Iniţial, podul a fost montat și inaugurat la sute de metri distanță, spre centrul orașului, pe locul actualului Pod Traian, între cartierele Cetate și Iosefin, unde a fost folosit timp de 44 de ani. În anul 1911, autoritățile au decis demolarea podului metalic şi înlocuirea lui cu unul mult mai larg, din beton armat, care să permită și trafic rutier, nu doar pietonal. Cinci ani mai târziu, Podul de Fier era reasamblat câteva sute de metri în aval, pe amplasamentul cunoscut azi.

Doar pentru pietoni

Din acel moment, generații de arhitecți, istorici sau simpli pasionați de istorie au încercat să demonstreze „paternitatea” celui mai romantic pod timișorean. S-a spus că la edificarea lui s-ar fi folosit o schiță desenată de Gustave Eiffel, însă nimeni nu a găsit-o vreodată.

Istoricul Árpád Jancsó arată că „podul a fost proiectat să fie construit prin reutilizarea pieselor metalice ale fostului pod Hunyadi, fiind alocată suma de 70.000 de coroane”. Tot el semnalează și faptul că din motive de navigaţie, înălţimea gabaritului sub pod a fost prea mare, situație care a „condamnat” podul să fie utilizabil doar pietonal, asta după ce timișorenii din zonă nu au fost de acord cu construcția unor rampe de acces de mari dimensiuni, de pe străzile lor, pe motiv că le-ar fi „îngropat” arhitectural imobilele.

A mai existat o încercare de remediere a situației în 1929, când Ministerul de Interne de la Bucureşti a respins solicitarea administraţiei locale pentru aprobarea coborârii cu 1,50 metri a tablierului podului, pentru a putea fi utilizat şi de vehicule.

Fala bănățană și Gustave Eiffel

Podul de Fier, care leagă acum strada Ady Endre cu Andrei Mureşanu are structura metalică proiectată şi executată la fabrica de poduri a Uzinelor Reşiţa. Acesta e un lucru cert. Și la fel de adevărat e că tot aici s-au construit componentele unui alt pod, care a fost proiectat de Gustave Eiffel. E o poveste care seamănă mai degrabă cu un banc la Radio Erevan. „Din anul 1882, la Reşiţa a început construcţia de poduri rutiere şi este interesant să arătăm că primul pod rutier făcut de Uzinele Reşiţa a fost cel de peste Tisa, la Seghedin, realizat după proiectele renumitului inginer francez Gustave Eiffel”, notează Cercetătorul Dan Perianu, autorul cărţii „Istoria uzinei Reşiţa”. Reacția sa vine și ca urmare a deselor referințe care demonstrează că Turnul Eiffel ar fi fost construit din oţel produs la Reşiţa, după cum ar fi gravat pe o mare parte dintre elementele componente ale simbolului parizian. Există și azi români care susţin că au văzut ei înșiși plăcuţele de pe Turnul Eiffel pe care se precizează că e făcut în România.

În realitate, aceste plăcuţe există doar în imaginaţia unora, singurele inscripţii de acest gen fiind cele care fac trimitere la adevăraţii furnizori ai materialului pentru celebrul monument sunt menționați astfel: „Forges et usines de Pompey Fould – Dupont – fournisseur des fers de la tour”. Dornici să aibă povești fabuloase de spus, bănățenii doar au compilat informațiile: podul lui Eiffel din Szeged a devenit cel din Timișoara și așa mai departe.