Eforturi europene pentru încheierea unui armistiţiu

Eforturi europene pentru încheierea unui armistiţiu

Cehia a anunţat ieri că a elaborat un plan care ar permite Israelului şi grupării islamiste Hamas să încheie cel puţin un armistiţiu, scrie AFP.

Premierul ceh Mirek Topolanek, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, nu a oferit însă detalii privind conţinutul planului.

În paralel, troika europeană, condusă de şeful diplomaţiei de la Praga, Karel Schwarzenberg, şi din care mai fac parte ministrul francez de externe, Bernard Kouchner, şi omologul său suedez, Carl Bildt, s-a deplasat ieri în Egipt, în încercarea de a identifica mijloace concrete de sistare a conflictului din Fâşia Gaza. Preşedintele egiptean Hosni Mubarak s-a întâlnit ieri şi cu omologul său francez, Nicolas Sarkozy, aflat într-un turneu în regiune. Ministrul israelian de externe, Tzipi Livni, a respins însă apelurile lansate de diplomaţii europeni în vederea încheierii unui acord de încetare imediată a focului.

CITIŢI ŞI:

Românii au făcut cale întoarsă la graniţa iadului

Criza umanitară afectează femeile şi copiii din Gaza

SOLDAŢII ISRAELIENI: „Să-i ştergem de pe faţa pământului“

Fără scăpare în Fâşie România cere „încetarea acţiunilor“

Ne puteți urmări și pe Google News