Efectele miraculoase ale cafelei. Ne face mai deștepți și previne cancerul

Efectele miraculoase ale cafelei. Ne face mai deștepți și previne cancerul

Studii recente au demonstrate că boli grave precum Alzheimer sau Parkinson ar putea să fie prevenite prin consumul regulat de ciocolată și cafea.

Specialiști în domeniu de la National Institute of Aging şi de la Universitatea Johns Hopkins susțin că prin consumul zilnic a 400 de miligrame de cafeină, adică aproximativ cinci ceşti, pe parcursul întregii zilese pot preveni astfel de boli.

Analiza neurologică a efectelor anumitor preparate asupra modului în care funcționează creierul uman este fascinantă. Nu-ți vine să crezi când vezi că o simplă cafea, un anumit ceai sau ciocolată tinde să-ți facă creierul mai sănătos și, pe termen lung, mai rezistent.

În principiu, a fost analizat efectul substanței chimice methylxanthines-a, găsită în cafea și în ciocolată neagră. Din câte se pare, aceasta este efecte clare asupra activității neuronale și promovează o creștere susținută a performanței cognitive. Poate proteja neuronii împotriva disfuncționalității cauzate de diverse boli, precum atacuri cerebrale sau boli degenerative, ca Parkinson sau Alzheimer.

Dacă nu vă place cafeaua, o puteţi înlocui cu patru pătrăţele de ciocolată neagră sau cu trei căni de ceai negru. Același studiu a scos la iveală faptul că xantina, o substanță generată de creier atunci când procesează cofeină, poate contribui la efectele benefice ale cafelei, ceaiului și ciocolății asupra sănătății creierului, potrivit antena3.ro

Ne puteți urmări și pe Google News