Spunea Traian Băsescu, pe 25 mai: „În procesul de restructurare (...) sper să nu fie aplicate standarde duble, adică miniştrii influenţi rămân băieţi buni şi nu fac restructurări, miniştrii cu mai puţină influenţă fac restructurări de personal, de costuri şi aşa mai departe. Toţi miniştrii trebuie să facă acest lucru”.
Nu trece nici o săptămână, şi Vasile Blaga declară, pentru „Evenimentul zilei”: „Ministerul de Interne nu face reduceri”. Punct.
Este din ce în ce mai clar că doar fraierii vor plăti acordul cu FMI. Se vor tăia pensiile amărâţilor din sistemul public, dar pentru militari şi securişti există o lungă listă de excepţii, care practic le va permite să-şi păstreze privilegiile.
Magistraţii se vor adresa instanţelor şi, pe motiv de discriminare, vor câştiga aceleaşi drepturi ca şi pensionarii din sistemul militar. Vor fi reduse, otova, toate salariile din sistemul bugetar, dar guvernul nu are curaj să se atingă de cheltuielile cu personalul din companiile de stat, multe din ele înregistrând pierderi uriaşe.
Pleacă clientela de partid din afacerile cu statul, în semn de solidaritate cu amărâţii? Conducerea PDL a adoptat o hotărâre leşinată, care nu-l împiedică pe ginerele lui Blaga să mai ia vreo două, trei contracte cu societăţile controlate de Videanu şi Berceanu şi nu o lasă pe mama senatorului Necula fără afacerile cu CNI.
Silviu Prigoană a şi găsit soluţia să ne fenteze pe toţi: şi-a dat, formal, demisia din PDL, dar continuă să activeze în grupul parlamentar al acestui partid şi-şi păstrează şi afacerile cu statul.
Guvernul nu a luat nicio măsură, absolut nici una, pentru a creşte volumul achiziţiilor publice înregistrate în sistemul electronic (SEAP) de la ridicolul procent de 20% (de fapt, e chiar mai mic) la 40%. În schimb, executivul se pregăteşte să crească la 4,85 de milioane de euro pragul până la care se pot face achiziţii prin dubioasa procedură a „cererii de ofertă”. Iar tăierile de salarii şi pensii, plus ceva creşteri de taxe şi impozite, nu ţin de reforma statului.
Băsescu a scris parlamentului, pentru a doua oară în ultimele două luni, cerând adoptarea Codurilor de Procedură Civilă şi Penală. Mai sunt câteva săptămâni până la evaluarea Comisiei Europene asupra justiţiei din România, în condiţiile în care Agenţia Naţională de Integritate a fost, practic, desfiinţată de către Senat.
RA-APPS, fosta gospodărie de partid, continuă să asigure privilegiile nomenklaturii care a apărut după 1989. Până şi UNPR-ul lui Sârbu şi Oprea a propus desfiinţarea, prin privatizare, a acestei structuri bizantine.
În proiectul scrisorii de intenţie către FMI se prevedea închiderea unor spitale care nu respectau standardele de igienă. UDMR a protejat teritoriul autonom al ministrului Cseke - „băieţii buni nu fac restructurări”, dixit Băsescu - şi a scos din textul final al scrisorii referirea la închiderea a peste 100 de spitale care erau, în fapt, nişte aşezăminte sociale şi focare de infecţii.
Vasile Blaga este prototipul băieţilor buni care nu vor concedia niciun subordonat, care îşi vor proteja propria imagine dirijând reclamă către Realitatea TV şi Antena 3, care vor avea succes la proximul congres PDL şi a căror rude, prieteni şi clienţi vor ieşi cu bine din criza economică.
Aceste personaje cred că partidul şi guvernul se pot scufunda, dar ei se vor salva cu ajutorul reclamelor atent dirijate către Realitatea TV sau Antena 3. Eu cred că se înşală. Dacă PDL are, la alegerile din 2012, soarta PNŢCD, nu cred că Blaga, Videanu sau Berceanu vor avea un destin politic diferit de cel al lui Radu Sârbu, Mircea Ciumara sau Dudu Ionescu.
P.S. M-am gândit o vreme dacă nu ar trebui să scriu despre doamna Firea, dezlănţuită. Dar ce poţi să scrii despre o dezbatere politică în care se vorbeşte despre secreţii nazale, fără să rişti să te scufunzi tu însuţi în această substanţă?