Dacă Victor Ponta şi Crin Antonescu şi-au propus să se întoarcă din excursia de la Oradea cu o nouă majoritate parlamentară în buzunar, înseamnă că bat drumul degeaba.

Indiferent cine va câştiga şefia Uniunii, UDMR va rămâne în actuala coaliţie guvernamentală fix atât cât va putea face asta. Dacă nimic neaşteptat nu se va întâmpla între timp, deadline-ul e ziua în care se va anunţa, oficial, rezultatul alegerilor parlamentare din 2012. Atunci de ce se mai duc liderii opoziţiei la Congresul UDMR din 26-27 februarie?

În primul rând, ei ştiu că o relaţie temeinică, bazată pe procente sigure în parlament, trebuie construită în timp. Chiar dacă UDMR va fi şi lunea viitoare în cealaltă tabără, e bine să se restabilească punţile de legătură. Curtoazia nu strică niciodată. Dimpotrivă.

În al doilea rând, vor să-şi transmită mesajul. Ei ştiu că stau atât de prost în Transilvania, încât nu-i de prisos niciun efort de a-şi transmite mesajele în zonele controlate (măcar parţial) de UDMR. Iar Congresul Uniunii e cel mai bun mijloc de a face acest lucru: este evenimentul cu puterea de penetrare cea mai mare.

Fără să creadă într-adevăr că pot schimba semnul UDMR, de la plus PDL la minus PDL, Ponta şi Antonescu au nevoie să arate că "fac totul". Ideea pe care merg: "Punctul de discuţii esenţial cu toată lumea este cum scoatem România din criza actuală", nu legea minorităţilor (Victor Ponta).

Mesajul social (suntem toţi trăitori în România, tuturor ne merge rău, de vină e puterea actuală) e transmis deja, în fel şi chip: "Învăţământul în limba maghiară nu ţine loc de pensii, de salarii, de servicii publice, de şcoli, de spitale, de drumuri", spune Corina Creţu. Acelaşi mesaj îl transmit stângaci (ca să nu zic penibil) doi parlamentari PSD, care au dat publicităţii o scrisoare deschisă. Destinatar: "fratele nostru Attila" (sau Bela, sau Miklos), care trebuie să acţi oneze "urgent", adică să-i convingă pe parlamentarii UDMR "să iasă de la guvernare".

De partea cealaltă, e evident de ce PDL face tot posibilul să-şi păstreze mireasa alături. Spre deosebire de Ponta şi de Antonescu, care nu pot apela decât la retorică şi promisiunea unui viitor luminos, Emil Boc (sau cine va mai conduce PDL şi guvernul săptămâna aceasta şi în cele care vor urma) are argumente palpabile.

Pe de o parte, sunt lucrurile deja câştigate de UDMR: poziţiile în guvern, funcţiile din ministere, instituţii guvernamentale, consilii de administraţie, prefecturi, acces aproape nestingherit la "know-how" (pentru cine contează). Deloc de lepădat, chiar dacă asta nu aduce avantaje materiale directe, este, de exemplu, Legea educaţiei, numai bună de livrat alegătorilor maghiari la momentul mobilizării electorale. Pe de altă parte, sunt garanţiile pentru colaborarea viitoare. Să nu creadă cineva că mariajele politice se fac vreodată din dragoste. Nu. E vorba de căsătorii aranjate, cu contracte prenupţiale atent puse la punct.

Pentru faza a doua a mariajului, UDMR, prin vocea lui Laszlo Borbely, a cerut un protocol de continuare a guvernării, "cu obiective clare", încheiat până la sfârşitul acestei săptămâni. Răspunsul? BPN al PDL l-a mandatat pe premierul Emil Boc "să finalizeze şi să semneze în această săptămână protocolul de coaliţie guvernamental".

Prin urmare, UDMR chiar nu are motive să divorţeze de PDL. În orice caz, nu acum. Va fi bine dacă liderii maghiari vor reuşi să coboare pragul electoral de la 5% la 3%, "pentru o mai bună reprezentare a comunităţii maghiare în consiliile locale".

De asemenea, dacă alegerile parlamentare se vor desfăşura în sistem mixt (circumscripţii uninominale şi listă naţională), "pentru a putea fi introduşi şi candidaţi din judeţe unde comunitatea n-are posibilitatea să-şi aleagă reprezentanţi în colegiile uninominale".

Aşa, UDMR şi-ar putea asigura prezenţa în administraţie la un nivel comparabil cu cel actual. Dacă însă va intra pe teren şi Partidul Popular din Ardeal al lui Laszlo Tokes, dacă USL va reuşi să extragă 15-20 de parlamentari din PDL şi UNPR, atunci lucrurile se vor complica niţel (ceva mai curând). Dar nimic nu-i dramatic.

"UDMR nu a jurat şi nu jură fidelitate veşnică niciunui partid românesc, ci doar comunităţii maghiare". UDMR nu-şi vinde ţara. Graţie celor 13 ani de guvernare (din cei 21 postdecembrişti), ba cu unii, ba cu alţii (opt guverne!), rămâne un exemplu de pragmatism politic.