Încă n-a apărut, cel puţin până la închiderea acestei ediţii, dezvăluirea că noul campion mondial Andres Iniesta Lujan – zis "Iluzionistul", "Antigalacticul", "Creierul" şi, mai nou, "Sfântul Andres" – e de-al nostru sau a avut o dădacă din România în orăşelul Fuentealbilla. Dar nici mult nu pare că mai lipseşte.

Deocamdată, ne mulţumim cu calitatea de prieteni ai învingătorilor de la Mondialul sud-african, mai precis, ai lui Vicente del Bosque Gonzalez, omul care i-a preluat pe spanioli când erau deja campioni europeni şi i-a făcut campioni ai lumii repetându-le că pot bate pe oricine, cu excepţia elveţienilor.

Prietenul tehnicianului spaniol e tot un mare antrenor, unul plecat din România pentru a aduce în vitrina unui club din Ucraina cel mai important trofeu dintro carieră reputată: Cupa UEFA, ultima ediţie disputată sub acest nume. E Mircea Lucescu, a cărui amiciţie cu spaniolul, dezvăluită într-un editorial apărut într-o publicaţie turcească, nu trebuie pusă la îndoială.

Ceea ce ridică însă multe semne de întrebare (pe care, dacă tot sunt la modă spaniolii, ar trebui să le punem şi înainte, şi după un enunţ, consfinţind străvechea noastră legătură, de la Împăratul Traian până la Petre Roman) este însă nonşalanţa cu care a asemuit stilul de joc al echipei sale cu cel al Spaniei.

Trecem în dribling peste faptul că, la începutul Mondialului, a prevăzut triumful Braziliei sau al Argentinei, cu toate că fostul selecţioner român (fie şi unul care a ratat unica sa ocazie de a califica naţionala la un Mondial, pierzând meciul decisiv cu Irlanda de Nord) putea remarca erorile de selecţie ale lui Dunga şi Maradona.

La o conferinţă de presă între ilustrele grupări din Doneţk şi din Krivoi Rog, Mircea Lucescu a avut una dintre acele observaţii care îţi taie răsuflarea – a fost cam ce a simţit spaniolul Xabi Alonso în plex când olandezul De Jong i-a sugerat cu bocancul că nu e cazul s-o facă pe deştepţii cu tiki-taka a lor. Aţi citit, poate, în EVZ, declaraţia antrenorului: "Ţin cu Spania pentru că joacă la fel ca Şahtior Doneţk. Este acelaşi stil pe care îl punem în practică şi noi".

Iniţial, am presupus că e o grabă jurnalistică, dacă nu chiar denaturarea spuselor sale. Cam aşa s-a răspândit şi legenda urbană că Sneijder i-a făcut idioţi pe Maradona şi pe Dunga, chestiune retractată ulterior.

Numai că în cazul lui Mircea Lucescu se putea socoti recidivă, în condiţiile în care, după eliminarea echipei sale de către Fulham, furnizase o altă afirmaţie răvăşitoare: "La nivelul tehnic şi la dinamicitatea jocului nostru, este greu să mai găseşti o echipă la fel ca noi în Europa. Doar FC Barcelona mai evoluează la nivelul acesta".

Departe de noi intenţia de a diminua din meritele lui Mircea Lucescu. Marele antrenor a intrat în istoria fotbalului european fie numai şi pentru intermezzoul său de la Inter Milano, ipostază evident inaccesibilă altor antrenori, cu performanţe concrete pentru România: Iordănescu, un "sfert" la Mondiale, Ienei, triumf în Cupa Campionilor Europeni şi sfert de finală la Euro 2000. Aceia n-au primit nici oferte de la Brescia, darmite de la echipe cu răsunătoare trasee europene sub bagheta lui Lucescu.

Tocmai pentru că Lucescu are conştiinţa propriei valori n-ar trebui să se expună unor comentarii răutăcioase printr-o atât de românească umflare în pene. Lucescu nu e nici pe departe Mugur Guşatu, care se plângea că n-are loc între titulari din cauza plăvanului de Van Nistelrooy.

După cum nici numitul Cigrinski n-a fost făcut colet şi returnat deoarece era prea bun pentru băieţii de la Barcelona, care nu puteau ţine ritmul deprins de ucrainean la Şahtior!

Lucescu e un meseriaş cum n-am mai avut şi, privind pe banca tehnică a naţionalei actuale, nici nu avem. În ceea ce priveşte comparaţiile cu spaniolii, acestea vor fi potrivite când un reprezentant al fotbalului nostru va cuceri lauri continentali şi europeni. Până atunci, tropăim şi facem un praf de nu se mai vede mingea.