Traian Băsescu a îmbrăcat ţinuta de tătuc şi a coborât printre sinistraţi.
A fost deopotrivă părinte critic şi părinte hrănitor, aşa cum le place alegătorilor lui neajutoraţi şi revendicativi. I-a certat când au cerut ca statul să le construiască noi locuinţe, le-a reproşat că pleacă urechea la minciunile televiziunilor, i-a îndemnat la muncă pentru comunitate şi la solidaritate şi i-a cerut unei femei din Dorohoi care se plângea de lipsa banilor "să termine cu ţăţismele".
Dar le-a promis bunilor votanţi din Săuceşti şi Dorneşti că va supraveghea personal construirea digului, respectiv a podului rupt de viitura de pe râul Suceava, şi că va lua bani de la parlamentari "să dea la lumea asta amărâtă", cum i-a cerut o femeie din zonă. Traian Băsescu a fost exact aşa cum poporul infantilizat de comunism aşteaptă să-i fie conducătorul: aspru, dar bun, şi cu biciul, şi cu zăhărelul.
Cu ce ne ajută pe noi, câteva milioane de locuitori ai acestei ţări, că preşedintele României va fi şef de şantier la Săuceşti şi Dorneşti? Cu nimic. Vizitele de lucru ale guvernanţilor în casele inundate pot cel mult să impulsioneze, temporar, acţiunea autorităţilor locale şi să emoţioneze victimele că un domn sau o doamnă din Capitală se îngrijeşte de necazurile lor. Altfel, îi încurajează pe oameni să stea şi să aştepte, stimulează acea mentalitate păguboasă pentru noi toţi, că sediul responsabilităţii pentru tot ceea ce ni se întâmplă e undeva la Bucureşti, de unde vine, uneori, şi salvarea.
La un post de televiziune mai nou trecut la index de Traian Băsescu, respectiv la OTV, un băiat de 13-14 ani povestea unui alt mare viitor politician al patriei, Dan Diaconescu, că, deşi avertizaţi că vine apa mare, sătenii cu tractoare şi maşini prin curţi erau la crâşmă, în loc să-şi sufle mânecile şi să care saci cu nisip pentru întărirea digului. Mulţi dintre compatroţii noştri ilustrează încă perfect "Prostia omenească": se lamentează aşteptând să cadă drobul de sare şi să omoare copilul.
Şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, deseori criticat pentru populism a fost în regiunile inundate din sudul ţării. Şi-a exprimat compasiunea pentru victime şi s-a angajat că va interzice construirea de locuinţe în zonele inundabile. Un comportament asemănător aş fi aşteptat şi de la preşedintele României. E adevărat că le-a spus oamenilor să-şi mute casele la deal, îndemn pentru care a fost criticat de presa populistă, dar un simplu imbold nu e suficient.
E nevoie, ca în Franţa, de o regulă care să fie respectată şi de cetăţeni, şi de autorităţi. Nu de un şef de stat care să organizeze şantierul de la Săuceşti şi Dorneşti avem nevoie, ci de unul care cere guvernului să facă strategii şi să elaboreze politici publice în aşa fel încât bilanţul următoarelor inundaţii să fie mai uşor.
La inundaţiile din 2005, aflat undeva în secuime, Traian Băsescu declara că România nu este pregătită pentru acest tip de climă şi că trebuie gândit un sistem de protecţie, chiar şi pe pâraiele foarte mici. Din 2005 până astăzi, partidul preşedintelui a fost la putere cu intermitenţe, dar acel sistem nu a fost încă gândit. În ţările civilizate, inginerii s-au aşezat la masă şi au recomandat administraţiei planuri ingenioase şi eficiente. Spre exemplu, Tokio este protejat de inundaţii de o reţea subterană de tuneluri care preiau surplusul de apă în cazul revărsării unor râuri sau dacă oraşul este lovit de uragane. Poate că inginerii noştri nu sunt la fel de creativi ca omologii lor japonezi, dar cu siguranţă s-ar pricepe să aşeze pe masa guvernului un proiect pentru viitor. Paliativele populiste sunt utile pentru imaginea politicienilor, dar supraînălţarea unui dig la Săuceşti sau construirea unui pod peste Suceava nu va apăra de inundaţii oraşul Sfântu Gheorghe şi Galaţiul. Soluţia nu este să vină preşedintele României şi să mute albia copilului.
Recomandările noastre
