Ioana Lupea: "PDL este ignorat, cel mult tratat cu indulgenţă plină de batjocură de către PSD şi PNL, care se poartă ca şi cum numai ele ar conta".
Ca un băieţandru exclus din jocurile celor mari, partidul lui Emil Boc asistă de pe margine la bătălia politică între PSD şi PNL.
Încearcă să se facă remarcat, tropăie, strigă, se laudă. L-a uns purtător de cuvânt pe superprimarul Liviu Negoiţă. Şi-a dezbătut „informal“ programul de guvernare cu analiştii politici în faţa camerelor de luat vederi. Expediază zilnic către competitori declaraţii provocatoare. Nimic. PDL este ignorat, cel mult tratat cu indulgenţă plină de batjocură de către PSD şi PNL, care se poartă ca şi cum numai ele ar conta.
Precampania electorală este dominată de schimburile de „amabilităţi“ între liderii liberali şi cei social-democraţi. Nu trece ziua fără o declaraţie belicoasă şi cel puţin un răspuns pe măsură. Salvele de artilerie fac boltă pe deasupra PDL, atins doar de vreo ironie rătăcită. Mircea Geoană le reproşează liberalilor că „reduc România la Bucureşti şi Bucureştiul la Primăverii şi la cartierul Băneasa“, şi patru lideri PNL importanţi îi dau replica. Puiu Haşotti îl acuză de demagogie pe Mircea Geoană, iar PSD răspunde pe zece voci. Dansul în doi ţine de mai bine de o săptămână, iar PDL nu a reuşit să le stârnească interesul nici măcar cu provocarea de ieri a lui Theodor Stolojan, care afirma într-un interviu că „superficialitatea lui Tăriceanu este înduioşătoare“ şi că „Geoană ar promite şi Marea Neagră“. Acuzaţiile pe care le formulează continuu unii împotriva celorlalţi sunt nu numai inofensive, ci servesc ca lansatoare pentru mesajele electorale proprii legate de nivelul de trai, locuinţe şi alte teme dragi celor două partide. Din repertoriul de replici cotidiene lipseşte, evident, chestiunea corupţiei. Criticând „guvernarea de stânga“, Călin Popescu- Tăriceanu nu a pomenit despre problemele în justiţie ale foştilor demnitari PSD şi a sfârşit lăudându-l pe Adrian Năstase, care, dacă ar fi putut, ar fi majorat şi el pensiile. În concluzie, atacurile sunt pline de elan, dar nu produc pagube electorale adversarului.
Situaţia este stranie şi aduce cu o piesă de teatru. Cu atât mai mult cu cât PNL şi PSD îşi continuă în parlament cooperarea fructuoasă, schimbând procedura de numire a procurorilor spre îngrijorarea Comisiei Europene sau mărind peste posibilităţile bugetare salarii şi pensii. Firesc ar fi fost ca PSD să-şi concentreze puterea de foc împotriva PDL, principalul adversar potrivit sondajelor de opinie. Iar PNL să-şi dispute cu PDL măcar blazonul de partid de dreapta. Primul efect al acestei dispute împotriva naturii este ocuparea spaţiului public de către liberali şi socialdemocraţ i. Ei au reuşit şi să fixeze agenda electorală pe temele economice, acolo unde ambele partide sunt avantajate. Primul pentru că este la putere şi dă, cel de-al doilea pentru că are exerciţiul promisiunilor nesimţite. Prin opoziţie cu stânga, PNL încearcă să se legitimeze ca singurul partid de dreapta. Iar PSD prin hârjoana zilnică cu PNL, adevărata opoziţie.
Acest pas în doi face ca PDL, primul partid în opţiunile electoratului potrivit sondajelor de opinie, să pară irelevant politic.
