Horia Ghibuţiu: "Ce-o să facă Lăcătuş în continuare? Ca şi Hagi, nimic, fiindcă, după ce pleci de la Steaua, nici nu prea mai contează".
Lăcătuş a plecat de la Steaua pentru că, timp de un an, costumul de antrenor i-a venit la fel de prost precum şosetele albe purtate la pantofi negri, despicaţi şi cu ciucuraş, pe vremea în care era „şeptarul“ viteziştilor, fotbalistul-simbol al campioanei Europei.
Dezolant, ca toate adevărurile pe care n-am vrea să le auzim, e faptul că Lăcătuş a ajuns la Steaua după ce n-a rupt gura târgului ca antrenor la Inter Gaz sau la UTA. Pe cât de mare a fost ca jucător, pe-atât de modest e ca antrenor. Ba şi ca preşedinte, dacă vă amintiţi de sezonul 2005-2006, când Marius a fost învestit în fruntea clubului de către un Gigi Becali care ne asigura că legenda stelistă avea să rămână în funcţie „până la adânci bătrâneţi“. Cum pe cuvântul lui Gigi e preferabil să nu te bazezi nici dacă traversezi de la stadionul Ghencea până la staţia tramvaiului 41, Lăcătuş a eşuat şi ca preşedinte, şi ca antrenor.
Să nu vă imaginaţi că „Fiara“ a fost săpat de jucători, cum se putea întâmpla în cazul unei formaţii la care liderul vestiarului, Mirel Rădoi, e şi finul patronului. Nu Lăcătuş trebuie să fie făcut responsabil deoarece - aşa s-a văzut marţi, la televizor - Petre Marin e terminat, Arthuro e un filfizon, Lovin - submediocru, Dayro - un împiedicat, iar Toja - o glumă lungă căreia i-am uitat poanta. Între Steaua şi Olympique Lyon e o diferenţă insurmontabilă, izvorâtă din faptul că Franţa are o uriaşă bază de selecţie, precum şi un sistem sănătos de formare şi creştere a tinerelor talente, în timp ce la noi juniorul aude doar „pe ei, pe mama lor“ şi faptul că trebuie să-şi lase perciuni greceşti, ca băieţii de la naţională.
Bref, cum ar zice Benzema, francezii sunt mai buni decât românii. Şi atunci, unde e drama şi de ce să plece Lăcă? Poate pentru că nimeni nu e profet în ţara lui şi ne-a fost dat să trăim dezamăgirea că, totuşi, cei mai mari stelişti ai tuturor timpurilor, idolii Hagi şi Lăcătuş, nu corespund ca antrenori la echipa lor de suflet. Ironia e că acest verdict a fost dat de Gigi Becali, care, alături de verii şi nepoţii săi, a visat mai puţin fotbal decât au uitat ghetele purtate de Gică şi Marius la miuţele de pe terenul 6 din Ghencea.
Hagi, în toamna lui 2007, şi Lăcătuş, peste un an, au demisionat în urma presiunilor insuportabile făcute de Gigi Becali. Din nefericire, oricât ar fi de greu de digerat acest lucru, patronul avea dreptate în ambele cazuri: echipa juca urât şi slab, mult sub aşteptările celor care susţin cea mai iubită echipă din ţară. Stelele idolilor Hagi şi Lăcătuş s-au stins undeva, pe drumul dintre gazon şi banca tehnică, iar calitatea de geniu cu crampoane nu te face automat profesor la tabla plictisitoarei şedinţe tehnice de după etapă.
Ce-o să facă Lăcătuş în continuare? Ca şi Hagi, nimic, fiindcă, după ce pleci de la Steaua, nici nu prea mai contează. Întrebarea e ce va face fostul mare internaţional Dorinel Munteanu. Stelist cu vechime neglijabilă - experienţa lui „roş-albastră“ ar putea fi comprimată pe o carte de vizită - şi nu idol, ca predecesorii săi, ar putea avea mai multă baftă.
Recomandările noastre
