Plecarea lui Frunzăverde a declanşat isteria în PDL. Parcă au înnebunit cu toţii.

Prin bucătărie zboară tingirile. Soţii, care până mai ieri îşi împărtăşeau cu toleranţă pârţurile în dormitor, au luat-o razna. Tămbălăul face deliciul vecinilor ieşiţi pe la geamuri. "Baronilor, corupţilor, hoţilor!", aruncă o tabără. "La muncă, ‘ţe-ai dreacu’ de intelectuali!", răspunde cealaltă.

Avionul, cu motoarele oprite, cade în picaj. În loc să ţină de manşă, să încerce să salveze nava, piloţii se păruiesc cu stewardesele şi cu pasagerii. Aşa e PDL acum.

Cristian Preda a fost exclus cu zarvă. Monica Macovei vorbeşte şi ea de ducă. Baconschi zice că Frunzăverde a plecat pentru a construi un pol de dreapta. La care, el, Baconschi tânjeşte de mult. "Greii" îi scuipă din partid pe "intelectuali" ca pe nişte măsele stricate. Şi se lasă scuipaţi cu voluptate de un cor de editorialişti, până mai ieri prietenoşi, care îi acuză că se opun primenirii, reformei etc.

Nu e ciudat? Vorbim de politicieni cu experienţă, nu de mucoşi isterici. De prea multe ori i-am văzut preferând să înghită broaşte râioase, decât să-şi terfelească interesul, personal sau de grup. De unde acest comportament sinucigaş?

Că peste PDL s-a năpustit un nor de tăuni, de i-a bolânzit pe toţi, e o ipoteză. Că şocul Frunzăverde a declanşat debandada, că se calcă unii pe alţii ca să se salveze, e o altă ipoteză. Pe care, spre deosebire de prima, Opoziţia chiar o crede reală. Într-atât încât a dus-o pe culmile extazului. Vigilenţa zace flască peste organele raţiunii politice.

Logica ne spune însă că există şi o altă variantă. Un copil, dus la "Ţăndărică", nu vede sforile marionetelor, absorbit de farmecul acţiunii. El ia jocul de pe scenă drept real.

Noi, însă, oameni mari, n-ar trebui să ne lăsăm furaţi de spectacolul ce ni se pune sub ochi. Şi să căutăm sforile.

Tabăra "baronilor" a sunat goarna. Corpii străini trebuie excluşi. Un om în minus, o porţie în plus. Mesajul e clar: gata cu joaca, suntem din nou "ai noştri"! "Filozofii" pleacă, rămân "războinicii". Partidul intră în formaţie de luptă. Din obez, se face suplu, se strânge ca o falangă romană. Atacurile îl întăresc: cresc adrenalina şi coeziunea grupului.

Dincoace,"intelectualii" izgoniţi prind cheag cu fiecare şut în fund. O furtună bine gândită vântură forumurile. Se proclamă urgenţa unei alternative. Cererea creează oferta. Totul e să ai măiestria de a isca şi stimula cererea. Independenţi, ca Nicuşor Dan, "independentişti" ca Preda ori Macovei, dimpreună cu nuclee şi nucleoli de partide şi ONG-uri aşteaptă să apară un Făt Frumos cu o umbrelă albă, care să-i acopere. Deocamdată, el e ocupat cu guvernarea: va omorî niscai balauri corupţi, va da înapoi banii oamenilor sărmani, după care poate spera să fie aburcat pe tron, ca Împăratul Altfel. El va cere atunci împăcarea divorţaţilor, pentru binele ţării. Deasupra scenei, Marele Păpuşar zâmbeşte şi trage sforile groase ca nişte odgoane.