"Oameni de bine" a fost o expresie consacrată de fesenism, desemnându-i pe cei care doreau să îl poată iubi în linişte pe conducătorul Ion Iliescu, garantul propăşirii ţării.

Acum două decenii, totul era maniheist de simplu: erai cu Iliescu, erai de bine. Înseamnă că munceai, nu gândeai şi îi detestai funciarmente pe cei din partidele istorice care ar fi vândut ţara ungurilor, pentru a face rost de bani necesari drogurilor, băuturii, destrăbălatelor din corturile Pieţei Universităţii, dar şi pentru aducerea Regelui şi a intelectualilor cărora le puţise salamul cu soia.

Nu m-am mai gândit la acei oameni, nici la ce s-a ales de ei de când am intrat în alianţa nord-atlantică şi în Uniunea Europeană, până deunăzi, când colegul şi amicul Vlad Stoicescu mi-a arătat un extras dintr-un rechizitoriu. E cel realizat de procurorii militari în dosarul referitor la mobilizarea oamenilor din toată ţară veniţi în Bucureşti să-l scape pe Iliescu de rebeliunea legionară graseiată de intelectualul de bine (erau şi din ăştia, dar mai puţini) Răzvan Theodorescu.

Sunt două coli, reprezentând cererea numitului Gheorghe Roman din municipiul Alexandria de a i se acorda titlul de "luptător în evenimentele din 13-14 iunie 1990", care compun cel mai expresiv portret al omului de bine de atunci.

La acea vreme, omul nostru era economist la IRA, membru al Asociaţiilor Revoluţionarilor filiala Teleorman şi comandant de batalion al Gărzilor Patriotice şi de Apărare Civilă. Să n-o mai lungesc.

Pe 13 iunie 1990, seara, "indignat de cele văzute la televizor şi fiind vecin cu Pompierii şi Poliţia", Roman s-a dus să ceară un militar cu armă, pentru a merge la Bucureşti în Dacia sa, "în sprijinul instituţiilor guvernamentale". Uluitor şi dincolo de revoltă, omul n-a fost trimis să se caute la cap. Dimpotrivă, neexistând "indicaţii de la centru" în acel moment, a fost îndrumat la Consiliul Judeţean FSN.

De acolo, fiindcă între timp sosiseră indicaţiile, au plecat spre Bucureşti, cu autobuzele IRA, mai mulţi cetăţeni, parlamentari, simpli membri de partid, inspectori în învăţământ.

Cu ce a apărat omul de bine Roman guvernul omonim aflăm chiar din declaraţia sa: "În drum spre Piaţă, la indicaţia mea, am dat prin şantierul unui bloc ce se afla în faza de construcţie (...). Şi fiecare dintre noi ne-am înarmat cu o scândură, fier beton etc. Eu, personal, am pus mâna pe un fier beton şi o bucată de conductor de înaltă tensiune, pe care nu le-am scăpat din mână niciun pic, venind cu ele la Alexandria".

În Piaţă erau civili veniţi din toată ţara, cu aceeaşi treabă: "identificarea cuiburilor de vagabonzi, (...) pescuindu-i şi băgându-i în nişte camere la parterul Palatului, fiind puşi la dispoziţia organelor de anchetă. Au venit şi minerii, foarte ordonaţi şi disciplinaţi, cu lămpaşurile în piept în coloane nesfârşite. Le-am oferit pâine caldă, însă şefii lor - din precauţie - nu i-au lăsat să mănânce. După aceea a venit şi Dl. Iliescu, care ne-a ţinut un discurs nocturn (...). Ne-a mulţumit că am răspuns chemării dânsului, atribuindu- ne epitetul «oameni de bine» care am răspuns chemării sale. (...) Am venit la Alexandria cu satisfacţia că am contribuit la restabilirea ordinii la Bucureşti".

Aşa erau vremurile, aşa erau oamenii. Atunci când era cazul, orientarea politică potrivită era indicată cu ajutorul unor bucăţi de fier-beton şi conductori de înaltă tensiune, de către oameni de bine. Iliescu? Tot bine, mersi de întrebare. Dar cu susţinătorii săi dovedind înaltă conştiinţă civică oare ce s-o fi întâmplat? Le-or povesti nepoţilor isprăvile de odinioară? Să fi plecat din ţara asta în care nu mai ştii cu ce-o să plăteşti întreţinerea la iarnă? Sau "oamenii de bine" de azi sunt cei care ies din când în când în stradă nu pentru preşedinte, ci pentru a cere eliberarea cuiva care are probleme cu legea?

Dacă e aşa, sunteţi pe cale să citiţi, în premieră şi în exclusivitate, o constatare senzaţională: se răresc oamenii de bine. Sunt tot mai puţini, de la cei care au strigat "Free Gigi!" mai an, la susţinătorii băimăreni ai primarului Anghel, la cei care i-au dedicat imnuri şi slujbe la biserică olteanului Solomon, până la fanii OTV care cerşesc "Libertate pentru Dan!".

Dacă nici televiziunea poporului nu mai e apărată decât de o mână de oameni de bine, să ne mai mirăm că o ducem atât de rău?