Florian Bichir: "Din ce în ce mai sictirit de politică, sunt atras irezistibil şi de alte evenimente."
Unele mărunte, dar atât de frumoase, care dau culoare vieţii, care ne animă clipele. Încerc să văd lumea cu alţi ochi, dincolo de ochelarii acoperiţi de ceaţa politicii, care zugrăveşte totul în alb şi negru. Unora astfel de subiecte li se par „uşurele“ sau „neserioase“. Încrâncenaţi şi încremeniţi într-o stare conflictuală, uită că există şi viaţă dincolo de politică. Astăzi este ziua pompierilor. Anul acesta se împlinesc 160 de ani de la bătălia de pe Dealul Spirii, act eroic al pompierilor militari în apărarea Revoluţiei de la 1848. Dealul Spirii reprezintă pentru pompierii români cam ce înseamnă Mărăşeştiul pentru România Mare. Acel strigăt brav de „Pe aici nu se trece!“ Evident, un subiect banal, pentru că de pompieri ne aducem aminte doar atunci când se întâmplă ceva rău şi trebuie să intervină. E poate destinul dramatic al unor oameni condamnaţi să fie vedete doar pentru câteva minute, pentru a intra, imediat, în colbul uitării. Pompierii sunt acei mari anonimi ale căror minuni sunt contabilizate cu greu de îngerii păzitori. Din anumite puncte de vedere, viaţa de pompier e de o simplitate ucigătoare: e rutina zilnică a unui mic erou, un joc permanent cu moartea. Altceva m-a impresionat la aceşti oameni duri, cavaleri ai focului. De ziua fiecărei arme, se lasă cu fanfară, discursuri triumfaliste şi plicticoase. Urmate, fără excepţie, de acele petreceri ostăşeşti, celebre pentru cantităţile de băutură ingurgitate, care l-ar face invidios şi pe Bahus.
Sărbătoarea dionisiacă are însă farmecul ei: beţia are reguli şi se face în funcţie de grad, cu atenţie, pentru a nu-ţi jigni cumva superiorul. Nici pompierii nu fac excepţie, dar, spre deosebire de alte arme, mai apar şi cu altceva. Anul acesta, au publicat o altă carte remarcabilă - „Mari incendii urbane“. Lucrarea, care ar putea constitui oricând un doctorat de succes în domeniul istoriei sau arhitecturii, aparţine unor militari: general Aurel Udor, maior Cătălin Eftene şi maior Orlando Şchiopu. O probă în plus, dacă mai era nevoie, că oamenii armelor pot fi şi nişte valoroşi cercetători, care pot rivaliza oricând cu ceea ce este numit îndeobşte civilie. Dacă n-ar fi apărut sub egida pompierilor, volumul, o încântătoare abordare a unui subiect etern - relaţia dintre om şi foc -, ar putea constitui oricând scenariul unui serial la Discovery sau National Geographic. Ceea ce demonstrează că pompierii nu-s nişte abrutizaţi, care semi-inconştient îşi riscă viaţă, ci nişte oameni aproape ca noi.
Aproape, pentru că au în plus o doză de curaj, o frumoasă nebunie. Iar comandanţii lor nu-s nici pe departe nişte Moş Teacă încuiaţi, ci şi oameni de spirit şi litere, unii neobosiţi oameni de ştiinţă. Zilnic, numărul 112 sună grav. O voce metalică te roagă să-i spui calm despre ce este vorba: incendiu, explozie, inundaţie, persoană aflată în pericol, accident rutier, accident feroviar sau persoană înecată. În câteva minute vor sosi la faţa locului, gata să-şi dea viaţa dacă e nevoie. Ăştia-s pompierii!
