EDITORIALUL EVZ: Sărăcia văzută din Dacia Logan

EDITORIALUL EVZ: Sărăcia văzută din Dacia Logan

Un cunoscut jurnalist obişnuieşte să umble cu o Dacie veche. Nu fiindcă nu şi-ar permite un automobil mai acătării, ci fiindcă acest amănunt face parte dintr-o imagine publică asumată.

Un cunoscut (pe plan local) şef de stat obişnuieşte să se lase filmat, din când în când, la volanul unei maşini produse în România. Uneori este vorba de o Dacie Logan gri, alteori de o Dacie Duster roşie.

Pot accepta, ca om simplu, această convenţie: preşedintele transmite un mesaj de încredere în produsele made in Romania. E un joc în care fiecare îşi face treaba: preşedintele transmite ceva, omul de rând pricepe mesajul, chiar dacă ştie că maşina autohtonă e doar o poză care trebuie să arate solidaritatea şefului statului cu „supuşii” săi greu în cer caţi de criza economică. Că dă bine, că nu dă bine această imagine, nu ştiu.

Cei doi bărbaţi despre care am vorbit sunt printre cei mai populari din România, lucru datorat însă altor pricini decât automobilele cu care se preumblă pe şoselele. Povestea cu maşinile, aparent marginală, e, însă, şi una despre ipocrize. Întâlnirea de la Snagov, la care preşedintele Traian Băsescu a venit la volanul unui Logan, a fost o şedinţă de partid şi nimic altceva.

De-a lungul precedentului său mandat şi a celui actual, Traian Băsescu n-a fost nicio clipă echidistant şi, s-o recunoaştem, nici n-a încercat foarte mult să mascheze acest lucru. De fiecare dată când a trebuit să inventeze câte un pretext pentru „consultările” cu liderii PDL, a făcut-o fără prea mare convingere.

Traian Băsescu s-a comportat, în tot acest timp, ca adevăratul lider al PDL, chiar dacă n-a mai avut carnet de membru de partid. Vorbim despre o mică forţare a articolului 84 din Constituţie („În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid”). Nu ştiu care hibă e mai mare: comportamentul preşedintelui sau articolul 84, care idealizează o situaţie, rupându-se de realitate (nici un preşedinte român nu s-a distanţat vreodată de partidul său).

Dacă echipa de zgomote va găsi de cuviinţă să repună pe tapet, la un moment dat, modificarea Constituţiei, ar putea să propună şi eliminarea ipocriziei din articolul 84.

Revenind la chestiunea zilei, Emil Boc se află pe tobogan încă de la ultima sa numire şi, aşa cum am mai spus, cea mai elegantă ieşire din scenă ar fi trântirea (cu repetiţie) în parlament. Ruşinea de moment ar putea fi făcută uitată în timp, când Boc ar spune că el a avut curaj, a fost bărbat, a vrut. Că e sau nu „sabotat” de Blaga, Videanu sau Berceanu nici nu mai are importanţă, la scara istoriei.

Politicianul Emil Boc e acum un burete care strânge toate nemulţumirile şi frustrările. Partea proastă e că Emil Boc nu poate avea rol de paratrăsnet; demonizarea lui nu-i lasă deloc curaţi pe cei din jur. De la un moment dat încolo, soluţia Boc va deveni de-a dreptul incomodă. Boc nu mai e o miză de mult; importantă e su pravieţuirea PDL.

Aflat la adăpostul unui mandat care va expira peste patru ani, Traian Băsescu îşi poate asigura liniştea doar dacă PDL va rămâne la putere. Ceea ce e destul de complicat. Oamenii de imagine din jurul lui Traian Băsescu (şi, probabil, instinctul lui politic) au sesizat că lucrurile pot degenera şi PDL se poate prăbuşi cu zgomot. Nemulţumirea populară creşte mai mult decât fusese anticipat. „Gunoiul” nu mai poate fi ascuns sub preş. De aceea, Traian Băsescu are nevoie, mai mult ca oricând, să scrie el agenda: e mai convenabilă paradigma PDL bun/PDL rău decât ecuaţia PDL vs opoziţie.

Iată, dezvăluiri despre matrapazlâcuri mai noi sau mai vechi ale ministrului transporturilor, să zicem, vin dinspre pedeliştii aşa-zis buni: minusurile de la cei răi devin plusuri la ceilalţi, deci nimic nu se pierde. Aşa că Traian Băsescu va poza în omul care îi dojeneşte până şi pe ai lui, de dragul poporului. Or fi mafioţi şi în PDL, e mesajul, dar şeful statului, care e şi şef de partid (hă-hă-hă!), e gata oricând să le dea, la o adică, câte o portieră de Logan în cap, să se mai răcorească niţel poporul.

Ne puteți urmări și pe Google News