Dacă ajunge premier, Stolojan va fi prins într-un joc dur, în care adversarii săi vor fi în interiorul PD-L.

În ultima din cele circa 20 de replici pe care le-a avut în filmul „The Terminator“, Arnold Schwarzenegger rosteşte memorabilele cuvinte: „I’ll be back“. Replica i se potriveşte perfect şi lui Theodor Stolojan - alintat de prieteni cu apelativul „Robocop“. Mai rigid, mai pedant şi mai plictisitor ca acum 16 ani, Stolojan se pregăteşte să redevină primministru, de data asta sub sigla Partidului Democrat-Liberal.   Sondajele arată că o mare parte din electorat îl vrea înapoi şi crede în tandemul pe care l-ar putea face împreună cu Băsescu. Există şi un oarecare mit care învăluie performanţele tehnocratului Stolojan în perioada 1991-1992, când Ion Iliescu l-a numit premier.

Acest mit are partea lui de adevăr. Stolojan a fost un premier decent pentru acele vremuri, în condiţiile în care şeful său direct era, de facto, Ion Iliescu, iar parlamentul era dominat de o majoritate antireformistă. A evitat scandalurile şi s-a comportat ca un funcţionar conştiincios: era primul demnitar care ajungea la Palatul Victoria şi, la ora 18.00, ultimul care părăsea clădirea.

Va reuşi însă posibilul viitor prim-ministru Stolojan să se ridice la nivelul pretenţiilor anului 2009? Principala temere este că nu va face nimic altceva decât să repete rolul pe care l-a avut Văcăroiu în relaţia cu Ion Iliescu, între 1992 şi 1996.

Adevăratul premier va fi tot la Palatul Cotroceni. Este posibil ca Vasile Blaga să fi pierdut dreptul de a aspira la conducerea viitorului executiv tocmai pentru faptul că, în ultimii ani, a avut mai multe ciocniri cu Traian Băsescu.

Iar în cazul în care Stolojan îşi va lua în serios rolul de premier şi va refuza să urmeze indicaţiile preşedintelui, viitoarea majoritate parlamentară, dominată, cel mai probabil, de membrii fostului PD, îl va schimba rapid.

O altă întrebare este cum şi dacă Stolojan va rezista timp de patru ani, într-un mediu politic foarte complicat şi ostil. Cât a condus PNL, între 2002 şi 2004, nu a tolerat niciun fel de disidenţă, iar majoritatea liberalilor au acceptat, pentru că şi-au dat seama că el reprezenta singura lor şansă.

Dacă va conduce viitorul guvern, va fi prins într-un joc mult mai dur, în care s-ar putea ca principalii săi adversari să fie tocmai în interiorul PD-L, unde mulţi vor râvni la postul său. O parte dintre miniştrii săi vor negocia direct cu Palatul Cotroceni şi îi vor ignora ordinele.

Rămâne de văzut dacă el nu va claca, aşa cum s-a mai întâmplat. Pentru a evita un eşec, Stolojan ar trebui să-şi negocieze de pe acum statutul de viitor premier. Să încerce să lămurească relaţia cu Palatul Cotroceni, dincolo de asigurările formale - gen „voi respecta Constituţia“ - pe care i le va da, cu siguranţă, Băsescu.

Să discute cu liderii PD-L formarea unei echipe guvernamentale coerente, pentru a evita experienţe ratate, gen Gheorghe Dobre sau Ene Dânga. În orice caz, o repetare a piesei dramatice jucate în toamna lui 2004 de Stolojan şi Băsescu nu ar mai fi, şase sau şapte ani mai târziu, decât o jalnică tragicomedie.