EDITORIALUL EVZ: Ponta şi Crin promit să fie cald vara. Din 2016. Poate!?

EDITORIALUL EVZ: Ponta şi Crin promit să fie cald vara. Din 2016. Poate!?

Programul economic al USL nu este cel mai prost document de partid pe care l-am citit în ultimii ani. Fără îndoială, se poate şi mai rău.

Ceea ce este admirabil în capodopera economiştilor reuniţi din PSD, PNL şi PC este modul în care se străduiesc să nu supere pe nimeni, să facă nişte promisiuni cât mai vagi şi să nu-şi ia nici un angajament consistent, a cărui neîndeplinire le-ar putea fi imputată.

Luaţi, de exemplu, acordul cu FMI. De vreo câţiva ani, şi liberalii, şi social-democraţii au portretizat această instituţie drept întruchiparea diavolului pe pământ. Dar ei ştiu că fără un acord cu Fondul, în contextul crizei mondiale, România nu se va putea împrumuta de pe piaţa internaţională decât la dobânzi uriaşe, cu costuri prohibitive. Aşa că, în programul USL scrie, prudent: "Adaptăm acordul cu FMI şi negociem, în 2013, un nou acord cu FMI, în baza acestor obiective asumate". Practic, ceea ce ne spun domnii Antonescu şi Ponta este că îşi vor negocia toate promisiunile electorale cu domnul Jeffrey Franks. Dacă Franks va spune că Fondul nu acceptă nicio scrisoare de intenţie care să prevadă reducerea impozitului pe salariu sau cotă redusă de TVA, ce va face USL? Pur şi simplu nu ştim şi, foarte probabil, nu ştiu nici domnii Ponta şi Antonescu.

Să mai luăm o promisiune din programul USL: crearea a cel puţin un milion de locuri de muncă! Vineri dimineaţa, la lansarea programului, până şi unul din comentatorii cu contract ai Antenei 3, Marius Pieleanu, se întreba enervat: cum? "Prin stimularea sectorului privat", răspunde USL. Din nou, cum? Tăcere. Sau duceţi-vă la pagina 28 a programului (ştiu, nimeni nu o să piardă timpul!): un şir întreg de angajamente fără nicio acoperire. Domenii strategice expediate într-o frază: "Priorităţi naţionale: agricultură şi energie". Şi: "Proiecte de infrastructură naţională şi locală". Care proiecte, ce priorităţi? Există nenumărate probleme controversate în domeniul energetic. Privatizăm sau nu? Rămânem pe proiectul formării a doi coloşi energetici? Ce facem cu cele două reactoare de la Cernavodă aflate în construcţie? Dar, bineînţeles, domnul Dan Voiculescu, ex-băiat deştept din energie, nu vrea să se ştie ce planuri are cu Hidroelectrica… Cât despre proiectele de infrastructură, este clar că USL nu vrea să repete greşeala PDL - care s-a aruncat să promită 1.000 de kilometri de autostradă şi nu va reuşi, probabil, să respecte nici jumătate din angajament - aşa că preferă să ne lase în ceaţă…

Ne puteți urmări și pe Google News

În sfârşit, cireaşa de pe tort: impozitul pe salariu se va aplica în trepte – a fost impusă viziunea PSD asupra celei liberale – dar va fi redus. Nicio cotă nu va fi mai mare de 16%. Sigur, va fi o mare bucurie printre angajaţi. Dar măcar aşa, pentru obraz, USL putea să ne arunce şi nouă un calcul în care să ne spună care va fi efectul acestei măsuri asupra bugetului şi cum va fi recuperată posibila pierdere de venituri.

Fără îndoală, atunci când se află în studiourile Antenei 3, domnii Ponta şi Antonescu reuşesc cu succes să ne ofere imaginea unei Românii aflate în pragul colapsului. Este însă mai greu când trebuie să se joace cu date statistice. Ultima raportare a ministerului de Finanţe arată că bugetul general consolidat a încheiat luna aprilie 2011 cu un excedent de 0,8 miliarde de lei. Colectarea veniturilor s-a îmbunătăţit substanţial, încasările din accize crescând cu 61% faţă de aprilie 2010 – acesta fiind efectul evident al arestărilor din vămi. Mai mult, arată economistul Cristian Orgănaş pe blogul său, încasările din impozitele pe venituri şi salarii au crescut cu 10,7% faţă de aprilie 2008, lună în care România încă nu intrase în criză. Nu vreau să fac apologia guvernului Boc – guvernatorul Isărescu avea perfectă dreptate când vorbea de costisitoarele "bâlbâieli" ale acestui executiv – dar domnii Ponta şi Antonescu ar trebui să facă un efort ceva mai mare pentru a convinge că au o alternativă la politica economică actuală. Programul economic al USL pare a fi compunerea şcolărească scrisă în grabă de un chiulangiu notoriu şi un şofer zurbagiu.