Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > EDITORIALUL EVZ: Pompierii sau clepsidra jertfei
EDITORIALUL EVZ: Pompierii sau clepsidra jertfei

EDITORIALUL EVZ: Pompierii sau clepsidra jertfei

Scriu fără întrerupere de 12 ani în "Evenimentul zilei" şi mă jur că nimeni, niciodată, nu mi-a comandat ce să scriu sau că vreun articol a rămas nepublicat.

Din ce în ce mai sictirit de politică, deşi o iubesc, mă incită, sunt atras irezistibil şi de alte lucruri. Unele aparent mărunte, dar atât de spectaculoase, de minunate, care dau culoare lumii, care ne animă clipele. Unora, astfel de subiecte li se par "neserioase", demne de "faptul divers".

Zilnic, pentru că ocupaţia mea este cea de jurnalist, am de-a face cu cele mai teribile întâmplări. Cunosc cei mai ciudaţi oameni, aud cele mai teribile povestiri. Dau mâna cu politicieni… Într-un cuvânt, pe lângă lucruri frumoase, am parte şi de multă mizerie.

Noi, ziariştii, parcă suntem, câteodată, adevăraţi scafandri ai mocirlei umane. Ne scufundăm, căutăm cele mai urâte şi mai ascunse unghere sau fapte ale societăţii. Aducem la suprafaţă toată zgura, toată pleava. Mă consum mult, pentru că pun la inimă.

Simt cum mă încarc, cum iau cu mine din putoarea, din duhoarea mizeriei, câte un iz. N-am făcut – slavă Domnului!- bătături pe inimă, nu m-am abrutizat, dar astfel de lucruri îmi îmbătrânesc sufletul.

Singurele momente de bucurie reală sunt atunci când îndrept o mârşăvie, când ajut un om. Sau când scriu despre marii anonimi, despre eroii necunoscuţi care dispreţuiesc publicitatea, deşi în fiecare zi îşi riscă viaţa. E poate destinul dramatic al unor oameni condamnaţi să fie vedete doar pentru câteva minute, pentru a intra, imediat, în colbul uitării.

Rândurile mele se îndreaptă nu spre un subiect la zi – care va muri în colbul uitării – ci spre pompieri, care luni îşi serbează ziua. O zi ignorată, deşi acel act eroic al pompierilor militari în apărarea Revoluţiei de la 1848, bătălia de pe Dealul Spirii, reprezintă pentru pompierii români cam ce înseamnă Mărăşeştiul pentru România Mare. Evident, un subiect banal, "ridicol", pentru că de pompieri ne aducem aminte doar atunci când se întâmplă ceva rău şi trebuie să intervină.

Nu există om care să nu-i admire în sinea lui pe pompieri. Să nu-i iubească. Le-am pupa mâinile când ne salvează, dar a doua zi, salvaţi şi în siguranţă , îi vom privi chiorâş. Să îndrăznească să ridice vreo pretenţie? Ce glumă bună….

Din anumite puncte de vedere, viaţa de pompier e de o simplitate ucigătoare. Banalitatea letală, rutina zilnică a unui "inconştient", un joc permanent cu moartea. Oameni duri, cavaleri ai focului, cruciaţi ai destinului…. O doză de curaj, o frumoasă nebunie!

De ziua fiecărei arme, se lasă cu fanfară, discursuri triumfaliste şi plicticoase. Festivism ieftin! Aşa-i natura umană, păcătoasă şi înclinată spre uitare. Insensibilă la recunoştinţă, operată de caracter! Aşa se face că pompierii sunt singurii militari din România fără o lege a lor. Poliţiştii o au, jandarmii şi grănicerii asemenea. Dar cine-i bagă în seamă pe criza asta dacă nu a făcut- o până acum?

"Oamenii focului" se strecoară printre două legi – cea a apărării împotriva incendiilor şi cea a protecţiei civile. Legea situaţiilor de urgenţă sau legea securităţii civile, mai pe româneşte legea pompierilor, a salvatorilor, zace prin sertarele unor comandanţi debili sau parlamentari puturoşi. Aşa-i în România! Azi îi pupăm pentru că a doua zi să-i dăm dracului: "Ce mai vor, mă, şi ăştia?".

Pompierii sunt acei mari anonimi ale căror minuni sunt contabilizate cu greu de îngerii păzitori. Îi iubesc pe pompieri, îi admir pe toţi oamenii începând de la fostul comandat, marele general Udor, la actualul comandant ISU Bucureşti, colonelul Stelian Duduş, un "timid" cu inima de aur, la locotenent-colonelul Orlando Şchiopu, la colonelul Dorin, la Stângă, la Ancuţa, Dorel…şi mulţi alţii. Oameni care nu vor fi niciodată nişte răsfăţaţi ai televiziunilor, ai mass-media în general.

Viaţa de pompier e o clepsidră a jertfei . Acestor oameni trebuie să le mulţumim, nu tâlharilor care fac politică! La mulţi ani! Şi mă rog pentru camarazii pierduţi. Care nu-s doar ai voştri, ci ai ţării, ai tuturor!

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: