Rebelul pedelist Cristian Preda continuă să-şi asume rolul de critic al guvernului.

Dacă ar fi după mine, n-aş mai da guvernului Boc nici măcar o jumătate de zi, a spus el la emisiunea "Evenimentele zilei", transmisă de B1 TV din studioul amenajat în redacţia EVZ. Nu e după el. E după Traian Băsescu, dar şeful statului nu poate spune ceea ce zice Preda şi nici nu vrea să facă, încă.

Chiar ieri, Cristian Preda scria pe blog: "Guvernul nu trebuia să se atingă de pensii şi soluţia de gestionare a crizei trebuia negociată cu partidele din opoziţie". Şi adaugă că nu ştie dacă guvernul s-a gândit că "unii bugetari pot să clacheze" (în condiţiile în care li se vor reduce salariile cu 25% şi TVA-ul a crescut la 24% - al patrulea nivel de TVA din Uniunea Europeană).

Cristian Preda este unul dintre puţinii politicieni ai puterii care chiar spun ce gândesc. Le atrag însă atenţia eventualilor naivi din opoziţie: atunci când Cristian Preda critică guvernul Boc, nu uită să bubuie PSD şi PNL. (În aceeaşi postare de pe blog, Preda spune că liderii celor două partide "au în vedere doar clientela lor electorală, inclusiv cea pe care au plasat-o în instituţiile administrative şi în ministere. După ce au aglomerat cu armate de politruci in sti tu ţiile, acum mimează non-partizanatul".)

Fac această precizare în contextul în care Victor Ponta a lansat ideea unei "moţiuni populare" pe care, dacă se vor strânge 236 de semnături, o va depune acum, iar dacă nu, o va lăsa deschisă până la toamnă. E de apreciat că textul moţiunii în 10 puncte e scurt; au învăţat şi politicienii-blabla că un mesaj la care nu adormi atunci când e transmis are mai mari şanse să fie priceput. Dar organizarea momentului pare stângace şi pleacă, din start, de la premisa că "acţiunea" are şanse de izbândă minore.

Care ar fi rostul unei moţiuni de cenzură acum, când sunt şanse insignifiante să se obţină măcar voturile de la precedenta moţiune? Singurul argument ar fi acela de a transmite, încă o dată, că PSD şi PNL nu sunt de acord cu modul în care PDL găseşte de cuviinţă să gestioneze situaţia de criză economică. Dar asta se ştie, s-a transmis deja pe toate canalele posibile, s-au folosit toate argumente retorice.

Momentul de eficienţa maximă a unei moţiuni de cenzură a fost în urmă cu două săptămâni, atunci când opoziţiei i-au lipsit opt voturi ca să trântească a doua oară guvernul Boc. Reducerea pensiilor a fost un argument suficient de puternic pentru a dizloca, ce s-a putut, din blocul puterii. Dar momentul a trecut, chiar dacă nemulţumirea populaţiei e deja profundă şi deznădejdea cvasigenerală.

E o inerţie a disperării. Una latentă. O amorţire. O hibernare de vară. Acum, Boc&Co. au primit un răgaz, după ce Curtea Constituţională a desfiinţat doar o parte din legile austerităţii.

Aşa-zisul plan B ("conceput exclusiv pentru ca boardul FMI să aprobe tranşa de împrumut… În rest, Dumnezeu cu mila…", scrie liberalul Dan Mihalache pe blogul lui) le va aduce acordul cu Fondul, deci o oarecare linişte personală şi, cum spuneam, un răgaz pentru a alcătui o strategie de imagine care să le permită să-şi prelungească domnia.

Eventualii "dezertori " se vor gândi de două ori înainte să trădeze. Pentru că în PDL se pregăteşte acum o rotaţie de cadre în care Traian Băsescu are nevoie inclusiv de rebelii vocali. Sunt permise criticile din interior, pentru că folosesc la imagine.

De partea cealaltă, opoziţia riscă să rămână într-o capcană: aceea de a lătra la caravana care trece. Hodorogit, dar trece. O moţiune de de cenzură lansată acum ar fi doar un exerciţiu de uzură proprie.

Dacă vrea să aibă vreo şansă, un partid de opoziţie trebuie să facă astfel încât să iasă din sintagma "clasa politică e toată o apă ş-un pământ". Nimeni nu trebuie să-şi ia concediu. O voce coerentă şi credibilă, acum, poate fi decisivă în momentele delicate de la toamnă. În lipsa ei, ne vom trezi iar cu papagali politici în minţile dezorientate ale oamenilor şi în parlament.

Corneliu Vadim Tudor mai are cel puţin un costum alb nemâncat de molii şi Dan Diaconescu un Rolls Royce la fel de alb.