Vladimir Voronin şi-a îndeplinit ultima misiune primită de la Moscova. Acum se poate ocupa liniştit de afacerile imune ale familiei, lăsând conducerea Moldovei pe mâna unor comunişti de bine, convenabili şi pentru Europa, care nu vor ezita, dacă va fi nevoie, să se delimiteze de „greaua moştenire”. Vladimir Voronin a testat, probabil în beneficiul Rusiei, reacţia internaţională la turbulenţele din fostul spaţiu sovietic în noul context economic şi politic. Şi a încercat să decupleze elita democratică moldoveană de Uniunea Europeană, demonstrând, cu succes, că strigătele celor stâlciţi în bătaie nu răzbat, decât cu greu, până la Bruxelles sau până la Washington.

Nu întâmplător Vladimir Voronin, al cărui mandat se apropie de final, şi-a asumat rolul de satrap principal în evenimentele de la Chişinău, cu participarea episodică în represiune a premierului Zinaida Greceanîi. Presa din Moldova nu a reţinut, pe parcursul crizei de la Chişinău, nicio intervenţie publică a lui Marian Lupu, spre exemplu, preşedintele parlamentului, numărul doi pe lista electorală a Partidului Comuniştilor şi posibil succesor al lui Vladimir Voronin. Dacă o anchetă europeană va stabili totuşi că la Chişinău au fost încălcate drepturile omului – există informaţii strânse de misiunea ONU în Moldova care nu vor putea fi complet ignorate -, degetul acuzator se va îndrepta spre fostul preşedinte, nominalizat de presă, de protestatari şi de partidele de opoziţie ca responsabil.

Numele pătat cu sânge va rămâne doar al lui Vladimir Voronin, ale cărui zile în fruntea Moldovei sunt numărate. Odată cu dispariţia acestuia de pe prima scenă politică, eşalonul secund al Partidului Comuniştilor din Moldova, care va prelua puterea, va putea pretinde că a întors pagina, că merită încrederea UE şi o parte din bugetul de 288 de milioane de euro alocat Parteneriatului Estic. Morţii au luat cu ei în mormânt probele crimelor, viii sunt fie speriaţi, fie descurajaţi de inexistenţa unei reacţii ferme din partea comunităţii internaţionale, partidele de opoziţie sunt şantajate cu pierderea mandatelor, iar revolta tinerilor împotriva comunismului autoritarist şi oligarhic de la Chişinău va fi uitată.

Vladimir Voronin şi-a făcut datoria, poate să se facă nevăzut. Diversiunea din 7 aprilie, deturnarea protestului paşnic, şi represiunea care i-a urmat au lăsat în urmă o populaţie debusolată. O majoritate nostalgică, manipulată şi ostilă partidelor de opoziţie pro-democratice şi României, diabolizate ca elemente de instabilitate şi generatoare de violenţă. Şi o minoritate reformistă dezamăgită de Occidentul democratic, care începe să priceapă că este pe cont propriu. Adică o Moldovă fără speranţă mult mai uşor de controlat de Partidul Comuniştilor şi de Kremlin şi care, atât timp cât păstrează aparenţele de democraţie, mai primeşte şi bani de cheltuială de la Uniunea Europeană. Bani care vor ajunge, probabil, şi în buzunarele „pionului de sacrificiu” Vladimir Voronin.

CITIŢI ŞI:

Povestea incursiunii în oraşul interzis