Ioana Lupea: "Dupa modelul suedez, bilblia lui Ion Iliescu, modelul francez se instaleaza in politica romaneasca".
Asa cum Nicolas Sarkozy a imprumutat din tehnicile politice ale lui Nixon si Reagan (Serge Halimi, „Le Monde Diplomatique”), presedintele Frantei pare a fi o sursa de inspiratie pentru discursul si proiectele lui Traian Basescu. Comparatia intre cei doi presedinti a fost deja facuta: populisti si justitiari (dadamedia.ro), fetele infricosator de umane ale politicii (rogozanu.blog.cotidianul.ro), care nu-si ascund defectele si prejudecatile, ci dimpotriva, le exhiba provocator.
Nu poate fi doar o coincidenta ca, dupa eruptia Sarkozy, Traian Basescu si-a indreptat privirea spre Republica, continuand o traditie a elitei politice romanesti care a adoptat, in procesul de modernizare institutionala a tarii, rezolvarile politice si juridice franceze. Mai mult ca sigur, seful statului nu este sedus nici de „marea cultura franceza” ca inaintasii sai, ci de „solutiile ideologice” ale lui Nicolas Sarkozy, „hiperpresedintele” „omniprezent” „gaullist deghizat” „decomplexat”, cum il denumeste presa franceza. Sarkozy este oglinda justificatoare a lui Traian Basescu.
Momentul revelatiei a fost, cred, referendumul care s-a suprapus in timp cu campania electorala din Franta. Daca doi ani a vorbit aproape numai despre „grupuri de interese” si „oligarhi”, dupa reconfirmarea sa in functia de presedinte, Traian Basescu si-a ramificat tematica, dar dintr-un singur trunchi: reforma spirituala, realizabila doar daca presedintele va primi, ca si omologul sau francez, majoritatea necesara.
Embrionar, gaullismul exista deja in Traian Basescu: presedintele jucator pe muchia Constitutiei, impotriva partidelor pe criterii morale, prezidentialist din convingerea ca exista oameni providentiali, anticomunist de conjunctura, adept al democratiei directe, promotor al politicii demnitatii nationale in raport cu ceilalti (vezi discursul din 1 decembrie 2005). Aparitia lui Sarkozy l-a ajutat, probabil, sa conceptualizeze mai bine.
In aceste conditii a aparut tema celei de-a treia republici, piatra unghiulara a noii strategii a sefului statului. In jurul ei graviteaza reforma elitei si implicit intarirea institutiilor politice prin introducerea votului uninominal, anticoruptia si lustratia, modernizarea prin elaborarea unei noi constitutii, reconstructia sistemului de educatie, cresterea natalitatii prin politici demografice.
Ca si Sarkozy, Traian Basescu este glasul si vointa „majoritatii tacute”. Ca si Sarkozy, Traian Basescu ne propune un stat puternic, sugerandu-ne ca viitorul Romaniei este periclitat de inertia vechilor institutii, de imoralitatea si lipsa de vointa a politicienilor, de coruptie, de un sistem de educatie ineficient si de slaba calitate.
Ce altceva poate opune Traian Basescu pragmatismului guvernarii PNL care satisface in egala masura si pensionarii, si marii investitori decat valorile? Ca si Sarkozy, „abordarea valorilor poate provoca discordia in sanul categoriilor populare care, in general, au pareri mai impartite asupra chestiunilor de morala si disciplina decat asupra necesitatii unui salariu bun” (Serge Halimi, „Le Monde Diplomatique”). Ma astept sa-l aud curand pe Basescu spunand „chestiunea spirituala a fost mult subestimata in raport cu chestiunea sociala” .
Recomandările noastre
