IOANA LUPEA: "Dacă nu ar fi fost internarea la Spitalul Elias pentru o cădere de tensiune, am fi uitat cu desăvârşire că avem un ministru al justiţiei pe nume Cătălin Predoiu".
Ministrul şi-a propus, probabil, să nu cadă în păcatul predecesorului Tudor Chiuariu, acela de a vorbi continuu neîntrebat. Să iasă din guvernarea Tăriceanu sănătos, nepătat şi prieten cu toată lumea. Este adevărat că, în România, funcţia publică şi notorietatea rea care o însoţeşte de regulă pot dăuna unei cariere profesionale. Şi că mai bine te lipseşti de laude decât să te expui, inutil şi dăunător, insultelor. Dar prezenţa lui se impune cel puţin în dezbaterea despre dosarele demnitarilor din filele cărora parlamentarii şi-au făcut ghemotoace de aruncat în procurori.
Cătălin Predoiu se mulţumeşte să asiste la ultimul asalt al politicienilor asupra Parchetului General şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca un spectator plictisit. Ba, mai mult, se declară în cotidianul „International Herald Tribune“ fericit că vede determinarea guvernului şi a parlamentului de a lupta împotriva corupţiei. Optimismul diplomatic al lui Cătălin Predoiu contrastează şi cu tonul îngrijorat al articolului IHT „Corupţia la nivel înalt din România rezistă reformelor“, şi cu realitatea ultimelor luni. Judecătorii sunt mai preocupaţi de recuperarea sporului de stres şi a altor prime şi indemnizaţii pierdute odată cu reformarea sistemului. Curtea Constituţională a omorât Agenţia Naţională de Integritate înainte ca aceasta să verifice prima avere de demnitar.
Politicieni cu probleme penale, din toate partidele, candidează în alegerile locale ca şi cum dosarul ar fi la modă, în tendinţe, nicidecum ceva ruşinos. Senatorii şi deputaţii au redeschis tirul împotriva DNA şi a procurorului Daniel Morar. Probele strânse de procurori împotriva lui Adrian Năstase, Miron Mitrea, Paul Păcurau şi Codruţ Şereş sunt la cheremul finilor şi naşilor celor suspectaţi. Iar parlamentul urmează să se pronunţe - situaţie nemaiîntâlnită într-o democraţie - asupra justeţei procedurilor urmate de procurori, atribuţie ce revine numai şi numai Consiliului Superior al Magistraturii.
Nimeni nu mai crede că un demnitar poate fi condamnat în România. Oamenii au ajus să-şi spună că merg şi corupţii atât timp cât fac ceva, orice şi oricât de neînsemnat ar fi, pentru ei. „Corupţia bună“ este elogiată la televizor la ore de maximă audienţă, chiar de jurnalişti, pentru că unge mecanismul de funcţionare a statului. Dar atât timp cât asupra Justiţiei şi implicit asupra cabinetului din care face parte nu va cădea clauza europeană de salvgardare, ministrul justiţiei este liniştit. Dacă trece de raportul Comisiei Europene din iulie şi reuşeşte să amâne înlocuirea lui Daniel Morar, al cărui mandat în fruntea DNA se termină în august, atunci Cătălin Predoiu şi-a atins obiectivele. Păcatul lui, poate singurul, este că se îngrijeşte de propria imagine mai mult decât de independenţa şi bunul mers al Justiţiei.
Recomandările noastre
