Florian Bichir: „Micul nu are ideologie, precum nu are nici naționalitate. E folosit însă în aceste zile de politicieni veroși pentru a umple stomacurile unor potențiali alegători”.
În acest weekend, întreaga ţară este într-o sfârâială continuă. Grătarele vor fi omniprezente, iar politicienii vor colinda ţara încercând să facă rost de voturi contra mici.
Tradiţionala baie de mici a electoratului nu reprezintă altceva decât o schimonosire, o pervertire a zilei de 1 Mai. Sub regimul comunist, Ziua Muncii era „serbată” prin mitinguri uriaşe, versuri şi ode închinate genialilor cârmaci. După obositoarea corvoadă, fiecare familie se distra cum ştia mai bine.
Sărbătoarea ale cărei rădăcini se află în Statele Unite a fost, rând pe rând, confiscată de diverse regimuri. Chiar şi cel nazist a încercat să „capteze” această zi, însă de reuşit au făcut-o regimurile comuniste, care şi-au dorit astfel să-şi legitimeze istoria prin această tradiţie exclusiv muncitorească. Ei bine, postrevoluţionar, mititelul a devenit simbolul-referinţă al acestei zile. Un deliciu culinar, un pretext de picnic, dar şi de mândrie naţională! Inutil de spus că mititelul nu este un produs culinar exclusiv românesc. El poate fi regăsit în tot Balcaniul, în Serbia, Grecia, Turcia. Rămâne o simplă legendă povestea potrivit căreia micii au fost inventaţi la Bucureşti într-o seară de sfârşit de secol XIX, când patronul unui han („La Iordachi” sau „Leul şi Cârnatul”, nici nu mai contează) ar fi rămas fără „maţe” pentru renumiţii săi cârnaţi. E o istorioară fermecătoare, dar ireală, ca multe altele din Balcani, unde, de cele mai multe ori, locul şi naţionalitatea nici nu mai contează în acest creuzet de populaţii. Iar folclorul comun este o altă probă al amestecului ciudat de Orient, misticism şi ură.
Suprapunerea micului cu „clasa muncitoare” este iarăşi o inepţie. De parcă doar muncitorilor le sunt comune micii şi berea. Iar doar stânga este reprezentată de fumurile precum ale unor ruguri de grătare-gigant. Atunci ciorba de burtă, şpriţul or fi de dreapta sau de centru?
Micul nu are ideologie, precum nu are nici naţionalitate. E folosit însă în aceste zile de politicieni veroşi pentru a umple stomacurile unor potenţiali alegători. Cu burta plină, omul obişnuit, românul de rând, este mult mai atent la discursurile anoste, împănate cu promisiuni ale politicienilor. Iar după două-trei beri, asemenea lui Mitică al lui Caragiale, chiar devine interesat de politică. Nu degeaba, cineva spunea despre cârciumă că este Parlamentul poporului. Zona unde se fac şi se desfac guverne, sunt caracterizaţi şi descusuţi pe toate părţile oamenii politici, totul într-o Poiană a lui Iocan antologică.
Încercarea de mituire a electoratului nu este nouă, a fost folosită de la introducerea votului în România. Poate pentru că românul absolut înţelege să-şi negocieze votul, să primească ceva în schimbul lui. Conştient că politicianul care i-l cere va avea ceva material de câştigat, aşa încât de ce să nu se aleagă şi el cu ceva? E o distanţă mare de la „omul şi pogonul” la „fiecare român cu micul său”, dar principiul este acelaşi. 1 Mai a devenit un iarmaroc al politicienilor!
Citiţi şi: Geoană - 1 Mai păzit de SPP
Câte-un pic-pic-pic, până n-o mai rămânea un mic
Geoană nu vrea să reducă ziua de 1 Mai la o "chermeză politică"
