Fără să fiu neapărat vinovat, eu cred, încă, în ce spun politicienii din România.
Mă uit cu interes cum apar la televizor nişte foşti şi viitori europarlamentari, care apucă să declare şi ei câte ceva despre Bruxelles (la Strasbourg nu se mai ajunge). Ştiu că aceşti oameni nu vor mai apărea la televizor niciodată în următorii cinci ani şi mă străduiesc să înţeleg câte ceva, măcar din ce vorbesc ei. Nu prea reuşesc. Vorbesc cu prea multe neologisme şi se referă la nişte proiecte pe care numai ei par să le cunoască şi să le înţeleagă. Din tot acest discurs nimic nu ajunge şi la nivelul meu de interes şi de înţelegere, dar bine că se întâmplă şi aşa, bine că mai vine vorba şi despre ei pentru că aceşti oameni stau acolo pe banii noştri şi , câteodată, ei ar trebui să ne şi ajute. Bine că îi vedem măcar la faţă şi că vedem, cel puţin eu, unele intenţii bune în discursul lor.
În afară de aceste apariţii cu totul ciudate, în peisajul nostru cotidian, aflu şi eu, ca toţi ceilalţi, că ne aflăm în campanie electorală. Deocamdată, nu pricep această campanie electorală, dar mă străduiesc să o înţeleg şi poate am şanse până spre 25 mai. Nu îmi este mie clar de ce pe miile de afişe de pe drumurile asfaltate ale ţării noastre vedem nu pozele candidaţilor la europarlamentare, ci pe cele ale unor lideri de partid. În treacăt fie spus, am aflat că un afiş electoral costă (cu totul) cam cât un telefon mobil şmecher. Nu pricep (încă) de ce în toate dezbaterile TV candidaţii doar încep să ne promită câte ceva şi apoi intră în polemica de fiecare zi. Care nu prea are legătură cu proiectele europene, ci cu o mahala balcanică şi fascinantă. Şi, mai departe, nu pricep ce procente aşteptăm noi după 25 mai. Când este mai mult decât clar că lumea nu va veni la vot, pentru că nici nu ştie despre ce este vorba şi majoritatea buletinelor vor fi introduse în urne după metoda “Dragnea&Comp”. Poate pentru că poporul nostru este născut poet este posibil să se întâmple o abatere de maximum un procent de la ce se estimează în prezent. Ca să aflăm ce?
Că PSD-ul se află pe poziţia unui actual şi viitor dictator? Că celelalte formaţiuni politice sunt “la fotografie”?
Bineînţeles că nu vom primi toate aceste date fără palpitaţii. Cei nemultumiţi, dar nu numai, vor face contestaţii. Vor apărea dezvăluiri incendiare despre fraudele de la urnele de vor. Apoi, până în luna septembrie, nu se va mai întâmpla aproape nimic, decât măriri de preţuri şi mizerii.
Şi atunci pentru ce toată acestă campanie electorală, pentru ce atâţia bani, adică zeci de milioane de euro cheltuiţi degeaba?
La ce bun atâtea ameninţări cu dinţii scrâşniţi? Toţi cei de pe liste, până la un anumit număr(deja cunoscut), vor merge în Parlamentul Europei. Principala lor grijă va fi cum îşi împart banii cu rudele celor care i-au trimis acolo.
Indiferent de rezultat, toţi liderii politici vor afirma că au câştigat. Micile neîmpliniri vor fi puse în spinarea câte unui Dragnea (căci există în fiecare zonă) care ar fi pus morţi pe liste. Unii gazetari vor dovedi că s-au furat între ei la confecţionarea afişelor şi nici nu au fost plătiţi cei care au muncit în campanie. Cam asta cred că va fi, şi mergem mai departe, cu optimism şi speranţă.
Ca şi în alte campanii electorale, proiecte politice nu au apărut încă. În cei zece ani de Cotroceni, Preşedintele Băsescu a încercat nişte reforme. Unele i-au reuşit, altele au rămas neterminate pentru că nu a avut cu cine le face. În toate aceste dezbateri electorale, nu a venit vorba despre viitorul României şi despre ceva care să ne facă viaţa mai bună. Pentru că procentele astea, despre care se vorbeşte, nu ţin loc de nimic.
Recomandările noastre
