Mircea Marian: "Încerc să mă conving că acestui guvern merită să i se dea o şansă. Este adevărat, a început prost."
Când schimbi într-o lună doi miniştri de interne, când încerci să dai afară gravide şi lăuze, când calci în picioare reglementările privind stabilitatea funcţionarilor publici şi, în locul celor epuraţi pe criterii politice, angajezi ba o nepoţică de la Cluj, ba un cuţitar din Bănie, nu prea mai eşti credibil când spui că vrei să salvezi România.
Dar bugetul a ieşit bine din parlament. Deficitul a rămas strâns, iar banii pentru investiţii nu au fost risipiţi pe salarii. Chiar dacă în iunie va fi nevoie de o primă rectificare, important este semnalul politic către Comisia Europeană şi FMI. România va scăpa de sancţiunile Comisiei doar dacă arată că vrea să corecteze deficitul de 5,2% din PIB înregistrat în 2008. Un acord cu FMI ar fi o garanţie suplimentară că statul român menţine cheltuielile sub control, chiar dacă pe domnul Geoană îl „înfioară” acest gând.
Este de admirat şi efortul ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, de a schimba Codurile care reglementează funcţionarea justiţiei. Predoiu are de înfruntat puternica opoziţie a avocaţilor-parlamentari, care şi-au creat o reţea de influenţă printre judecători şi care vor să modifice aceste Coduri doar în interesul clienţilor lor. Codurile de Procedură Civilă şi Penală sunt din 1968, iar mii de români se târâie cu anii prin tribunale, din cauză că ele permit amânări complet nejustificate.
Banii pentru autostrăzi sunt puţini, dar cred că, totuşi, se va cheltui mai mult decât pe vremea nevolnicului ministru Orban. Noile reglementări vor permite constructorilor să-şi continue lucrările fără a fi blocaţi de nesfârşitele procese legate de exproprieri sau de firmele specializate în contestarea licitaţiilor. Poate nu vom avea 1.000 de kilometri de autostradă în 2012, dar eu aş fi mulţumit şi cu jumătate din această promisiune.
Declaraţiile premierului Boc, care promite că „descentralizarea va fi făcută în acest mandat”, sunt relativ mulţumitoare. Termenul este însă prea vag. Şcolile trebuie lăsate pe mâna comunităţilor locale, care ştiu cum să adapteze programa la cerinţele de pe piaţa muncii. Poliţiştii de la circulaţie şi ordine publică trebuie să răspundă în solidar cu primarul, nu să fie subordonaţi unui ministru de la Bucureşti. Dacă executivul nu legiferează aceste măsuri din primul an de la validare, atunci nu o va mai face deloc pentru că nici unui ministru nu-i place să-şi piardă din influenţă.
Ceea ce mă îngrijorează foarte, foarte mult este că Emil Boc, deşi este unul dintre puţinii politicieni care nu învârt afaceri, nu va avea puterea să-i oprească pe demnitarii puşi pe furat sau care şi-au găsit o sinecură prin guvern doar pentru a face trafic de influenţă. De aceea, Boc ar trebui să realizeze că, de facto, el este cel mai puternic om din România, nu un biet conferenţiar instalat la Palatul Victoria doar pentru că stăpânul său nu putea locui concomitent şi aici, şi la Cotroceni.
Recomandările noastre
