Ioana Lupea: "Atacul la persoana este cea mai facila, cea mai josnica, dar si cea mai eficienta manevra pentru a distorsiona mesajele si macula ideile".
Inapoi in anii ‘90: de pe frontispiciul unui cotidian central lipsea ieri doar sloganul „moarte intelectualilor” pentru a fi din 15 iunie 1990, si nu din 27 februarie 2007. Celor mai cunoscuti semnatari ai „apelului intelectualilor” le sunt terfelite credibilitatea profesionala si biografiile personale in maniera FSN si in bine-cunoscuta traditie stalinista, pe care o credeam claustrata in paginile revistei „Romania Mare”.
Ceea ce urmaresc detractorii „Apelului intelectualilor” prin agresarea mediatica a lui Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Alexandru Zub, Radu Filipescu etc. este sa dovedeasca faptul ca ei nu au nicio competenta morala pentru a vorbi despre decomunizare si stat de drept. Atacul la persoana este cea mai facila, cea mai josnica, dar si cea mai eficienta manevra pentru a distorsiona mesajele si a macula ideile.
In acest caz, pentru a arunca in derizoriu pericolul ca Romania poate ajunge un stat captiv unor grupuri economico-politice. Metoda se aplica si lui Traian Basescu, in locul caruia putea sa se afle foarte bine Calin Popescu-Tariceanu, daca ar fi aparat aceleasi valori. Cum ridiculizezi campania anticoruptie daca nu afirmand ca Basescu este corupt si mincinos; Liiceanu, plagiator; Patapievici, fiu de nomenclaturist; Traian Ungureanu, vanator de functii.
Campania impotriva intelectualilor tinteste si majoritatea - prin resuscitarea sentimentelor anti-elitare insamantate de comunism -, si elita, prin asemuirea lor, subtila si manipulatoare, marilor ganditori sedusi de tirani. Liiceanu este acuzat nu numai ca l-a plagiat pe filosoful german Martin Heidegger - o invinuire caraghioasa si pentru un necititor de filosofie - dar implicit si ca este un fel de Heidegger al dictatorului Basescu. Pentru majoritatea poate inca sceptica fata de utilitatea intelectualului in societate exista stereotipiile „n-a creat locuri de munca”, „fluiera de pe margine”, „este vandut unor interese”. Imaginea intelectualului parazit, dusman al poporului, nu-i convinge pe ceilalti intelectuali, neimplicati, ezitanti sau pur si simplu moderati.
Lor li se livreaza nocivitatea angajarii ganditorului in politica, a fascinatiei pentru personaje de pe alte coordonate istorice, pledoaria pentru scepticism si sange rece. Daca intr-un caz sunt apelate emotii, in celalalt se face abuziv aluzie la istorie: Basescu nu este dictator, ci un presedinte supus votului, afirmarea statului de drept nu inseamna societatea fara clase, iar episodul Heidegger a fost explicat de alti ganditori (Habermas) tocmai ca o consecinta a neimplicarii intelectualilor germani in politica, in secolul al XIX-lea.
O frauda sentimentala si una intelectuala comise cu scopul de a trezi resentimentele impotriva intelectualilor activi in spatiul public, precum si de a-i stigmatiza in interiorul elitei ca fascinati de puterea lui Basescu. Dezonorarea in piata a intelectualilor contine si o amenintare implicita, sperie si separa: cine face ca ei ca ei va pati, va fi tarat in mocirla; un fel de minieriada psihologica.
Recomandările noastre
