Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > EDITORIALUL EVZ: „Delfinul” şi Marina Militară
EDITORIALUL EVZ: „Delfinul” şi Marina Militară

EDITORIALUL EVZ: „Delfinul” şi Marina Militară

15 august nu este doar "Sfânta Mărie Mare", cum se spune în popor, cel mai mare praznic al verii, când circa 2 milioane de români îşi serbează onomastica, ci şi Ziua Marinei. O armă care a făcut enorm pentru ţară aceasta, care şi-a dat obolul de sânge pentru patrie.

Din nefericire, deşi este o permanentă ispită pentru tineri, istoria glorioasă a marinei româneşti nu este foarte bine cunoscută. Cu toată aura de mister, de aventură, puţini pot spune ceva despre eroismul marinei româneşti.

Mult mai puternice ne-au rămas în minte luptele terestre sau aeriene. E mult mai lejer să-ţi aminteşti de Mărăşeşti, Oituz sau de bătălia aeriană de la Ploieşti decât de încleştările de pe litoralul românesc. Dau doar un mic exemplu.

În 1941, când armata română a plecat să dezrobească Basarabia, sovieticii au vrut să ne cadă în spate printr-o debarcare. La nici o zi de la declanşarea răzbiului, Constanţa era bombardată grav de navele sovietice. Distrugătoarul Moskva una dintre cele mai puternice nave de suprafaţă sovietice (3.000 t, 6 tunuri de 130 mm şi 9 torpile) a fost scufundat, iar Harkov a fost grav avariat. E drept, meritul nu aparţine exclusiv românilor, ci şi bateriilor germane de coastă "Tirpitz" şi "E 688", cu tunurile de 280 mm şi barajelor de mine.

În tot cel de-al Doilea Război Mondial, marina şi-a făcut cu prisosinţă datoria. Zeci de nave şi submarine sovietice au fost scufundate, iar toate planurile de invadare a litoralul maritim al României au fost zădărnicite.

În plus a participat la celebra evacuare a trupelor române şi germane din zona Odessa şi Sevastopol. Poate tocmai datorită acestui eroism, după pierderea războiului, până în anul 1962 România nu a avut efectiv flotă, aceasta fiind confiscată în totalitate de URSS, servind în Flota Sovietică.

Dar să lăsăm în spate gloria înaintaşilor şi să privim la prezent şi la viitor. S-ar putea să mă înşel, dar am senzaţia că, astăzi, marina este Cenuşăreasa Armatei Române. Cel puţin la nivel al imaginii, deşi capul oştirii este un fost marinar, iar Şeful Statului Major al Armatei – un amiral, Gheorghe Marin. Forţele terestre se agită, cele aeriene nu mai spun…

E vreo săptămână să nu aflăm că este nevoie de avioane noi, care să ne asigure securitatea? Din partea marinei, nimic, mâlc. De parcă litoralul românesc este foarte sigur, iar apărarea lui cade în sarcina Elenei Udrea!

Cu atât mai ciudată mi se pare "liniştea" Marinei Militare cu cât sub mandatul lui Traian Băsescu Marea Neagră a devenit o prioritate a politicii externe. De la "Marea Neagră lac rusesc" şi până la o nouă geopolitică a Pontului Euxin, toate acestea au creat senzaţia că România va juca o carte mare în această zonă. Or, pentru a fi un factor major într-o astfel de chestiune trebuie să ai o flotă.

Mi-e greu să cred că România şi-a rezolvat problemele prin cumpărarea celor două fregate britanice, destul de vechi şi neechipate. Suntem încă departe de standardele NATO, deşi oficialii alianţei îi respectă pe marinarii români şi o fac pe bună dreptate.

Un exemplu – pentru că este bine să dăm exemple – este submarinul "Delfinul". Şi aici nu vorbim despre legendarul submersibil militar din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, construit în 1936 la Fiume, care a băgat frica-n ruşi. Ci de cel actual, clasa Kilo, de fabricaţie sovietică şi care este încă foarte modern. Cu toate acestea, submarinul stă nemişcat la chei din 1995, an în care i s-au epuizat bateriile.

Nu a existat ministru al apărării care să nu promită că "Delfinul" va intra în reparaţii capitale şi cu noi baterii va deveni activ. Niciunul nu s-a ţinut de cuvânt, iar acest proiect a fost amânat sine die.

În tot acest timp, ruşii, ucrainenii, dar şi turcii dezvoltă submarinele deţinute şi construiesc/ cumpără altele. Acum e criză, aşa că… Dezamăgirea submariniştilor români este cu atât mai mare cu cât câţiva "mari strategi" au ajuns la concluzia că submarimul merită vândut. Că, vezi Doamne, dacă nu deţinem trei submarine nu putem facem faţă strategic, aşa că mai bine-l "mărităm"!

Ca de obicei suntem meşteri la vorbe – la politica Mării Negre, dar nu la fapte.