Marţi seara, Crin Antonescu a făcut greşeala să-şi folosească spaţiul de emisie oferit, zilnic, de Realitatea TV sau Antena 3 fără să fie protejat de obişnuita sa trupă de ţuţeri.

Fără Mircea Badea care să declare, sentenţios: „Eu v-am spus din 2005, domnule Antonescu, că Traian Băsescu este un dictator. Vă pot arăta înregistrările emisiunilor mele!”. Fără Gabriela Vrânceanu Firea, care să le spună celor din PDL că au febră sau au mâncat ceva stricat.

De această dată, Antonescu s-a trezit în emisiune cu Dan Tăpălagă, de la HotNews, care i-a reproşat că trimite la Curtea Constituţională un personaj precum Teodor Meleşcanu şi i-a atras atenţia liderului PNL că, dacă va ajunge prim-ministru, va fi nevoit să meargă la serviciu ceva mai des decât trece prin parlament. Şi care a fost reacţia lui Antonescu? I-a spus ziaristului că îl atacă la comanda „şefului” său Traian Băsescu.

Ştiu că este o poveste aproape banală. Şi Traian Băsescu, şi oamenii săi fac la fel: când nu le convin întrebările ziariştilor, încep să vorbească despre Vîntu, Voiculescu sau Patriciu. Dar parcă, totuşi, nu este Crin Antonescu cel care ne cere voturile spunând că va fi un conducător diferit de Traian Băsescu? Ce va fi diferit în România dacă ajung liberalii la putere, dacă nici măcar în relaţia cu presa nu sunt capabili să facă altceva decât ceea ce a făcut deja actualul şef al statului?

De mai multă vreme mă uit la liderii opoziţiei, Victor Ponta şi Crin Antonescu, şi observ că singura lor strategie este să aştepte ca liderii PDL să se prăbuşească sub povara situaţiei economice şi a propriilor greşeli. Ce vor face Ponta sau Antonescu dacă preiau guvernarea? Nu ştim. Sau, mai degrabă, aş spune: vor face exact ceea ce fac şi oamenii lui Băsescu. Liberalii şi social-democraţii vorbesc despre corupţia din PDL, dar nu au nicio intenţie să schimbe actualul sistem de achiziţii publice.

Împreună, cei din PDL, PSD, UDMR şi PNL au îngropat legea declarării averilor. Nici Ponta şi nici Antonescu nu au oferit o alternativă credibilă la acordul cu FMI. În afară de promisiunea incredibilă că ei, împreună cu doctorul în economie Dan Voiculescu, vor stârpi peste noapte evaziunea fiscală, iar banii astfel obţinuţi se vor duce direct în buzunarele pensionarilor, nu am auzit nimic.

Publicul simte că, în acest parlament, nu există o alternativă la regimul Băsescu. Din acest motiv cred că nu au ieşit oamenii în stradă la mitingurile anti-Boc. Şi tot din acest motiv, plus faptul că liderii sindicali sunt de fapt nişte afacerişti şmecheri şi dubioşi, nu a avut succes preconizata grevă generală. Uitaţi-vă la protestul cadrelor didactice: s-a stins aproape fără să fi ştiut cineva că a avut loc.

Bineînţeles, lumea este profund nemulţumită de actuala guvernare. Dar dacă opoziţia parlamentară este condusă de nişte plezirişti, pasionaţi de vacanţe şi raliuri mai mult decât de politică, spre cine se vor îndrepta speranţele pensionarilor şi bugetarilor? Către Vadim Tudor şi Partidul România Mare.

Sociologii cu care am vorbit în ultimul timp spun că PRM a ajuns deja la 8% din intenţia de vot, dar se îndreaptă rapid spre 12%. PDL scade, dar voturile nu se duc către opoziţia parlamentară, ci către Vadim Tudor.

Dacă raportăm această intenţie de vot la ceea ce s-a petrecut în anul 2000, când PRM a obţinut circa 20% din voturi şi a ocupat un sfert din locurile din parlament, nu ar trebui să fim încă îngrijoraţi. Dar criza va mai dura, sunt peste doi ani până la alegeri, Antena 3 şi Realitatea TV îi oferă spaţiu de emisie cu dărnicie lui Vadim Tudor, aşa că nu se ştie cât de mult va urca PRM în preferinţele alegătorilor.

Mă întorc acum la întrebarea din titlu: cine este şeful lui Crin Antonescu? O întrebare legitimă, de vreme ce liderul PNL îl identifică fără ezitare pe stăpânul ziariştilor care nu-i sunt pe plac. Cred că mulţi ar spune fără ezitare: Dinu Patriciu este şeful lui Antonescu. Poate, nu ştiu. Dar, în acest moment, prin incapacitatea de a oferi o alternativă democratică la actuala putere, Antonescu, la fel ca şi Victor Ponta, lucrează de fapt pentru Corneliu Vadim Tudor şi toţi cei care oferă soluţii radicale şi extremiste.