EDITORIALUL EVZ. Băsescu îl poate îngropa sau reinventa pe Ponta
- Silviu Sergiu
- 30 octombrie 2012, 23:49
Nu cred că scenariul celei de-a treia suspendări a lui Traian Băsescu, vehiculat de Dan Voiculescu, este doar o vorbă în vânt.
Iniţial, m-am gândit că este doar praf în ochii electoratului USL, pentru a-l amăgi să vină în decembrie la urne. O tentativă de a umple agenda unei campanii electorale în care USL nu are nimic de comunicat în plan economico-social. Pentru că nu a făcut nimic. Este mai mult decât un simplu joc de imagine, iar mărturie stau tensiunile ce domină tripleta Crin Antonescu- Victor Ponta- Liviu Dragnea. În mai puţin de 24 de ore de la reînnoirea jurămintelor în USL, binecuvântate de Antonescu cu câteva înjurături neaoşe la adresa portocaliilor, liderii USL au început să-şi dea la gioale. Antonescu şi Dragnea l-au luat peste picior pe Ponta pe tema plagiatului. Anterior, premierul îl întrebase pe liberal dacă mai e în USL, iar acesta îi răspunse cinic: "Important e să terminăm împreună". A urmat emisiunea lui Dan Voiculescu de la Antena 3, în care invitat Gâdea. Felix a cerut imperativ suspendarea preşedintelui. A avertizat că, dacă Băsescu rămâne în funcţie, va numi un premier de la USL, care va rupe Uniunea. Îi este frică de o "soluţie imorală". Ce se întâmplă de două zile este o clasică operaţiune de aducere la ordine a lui Victor Ponta. Avertismentul lui Antonescu şi Voiculescu adresat premierului este următorul: ori eşti cu noi, ori discutăm cu Dragnea şi te îngropăm mediatic cu scandalul plagiatului. Pentru şeful PSD, Dragnea este un adversar periculos. Controlează mai mult de jumătate din filialele partidului şi are planuri să ajungă premier. Ca şi astă-vară, cheia declanşării procedurilor de demitere a şefului statului este la Victor Ponta. Atunci a fost convins cu greu. Nici acum nu pare interesat să pornească într-o nouă aventură. De altfel, premierul a ignorat ieri tema suspendării lui Băsescu, deşi a avut mai multe ieşiri publice. Timpul a demonstrat că reţinerile lui au fost justificate. Toată tevatura s-a terminat prost. Acum, Dan Voiculescu vrea să mai bage o fisă şi să mai tragă o dată. Plănuieşte ca referendumul să aibă loc pe 9 decembrie, în paralel cu alegerile parlamentare. Este, deci, nevoie ca suspendarea în Parlament să aibă loc la începutul lui noiembrie. Peste doar câteva zile. De la ultima suspendare USL nu a strâns "probe" solide pentru a întocmi un "rechizitoriu" împotriva lui Traian Băsescu. Preşedintele nu a mai atacat actuala putere. Fără un motiv legitim, reacţia Occidentului faţă de suspendare va fi, din nou, favorabilă şefului statului. Din altercaţia politică de astă-vară, Victor Ponta a ieşit cu cele mai multe vânătăi. Credibilitatea externă a premierului fost făcută praf. La fel ca cea a lui Crin Antonescu. Diferenţa este că liberalul nu a fost umilit în cancelariile europene, pentru că nu reprezintă România în relaţiile externe. Pentru Ponta, o nouă suspendare poate însemna compromiterea totală în Occident. La fel cum refuzul de a o declanşa poate fi o ocazie de a demonstra că atitudinea din vară a fost doar o rătăcire. O şansă de a redeveni frecventabil dincolo de graniţele României. Pentru Victor Ponta, o nouă suspendare a preşedintelui poate însemna compromiterea totală în Occident sau o ocazie că atitudinea din vară a fost doar o rătăcire.