EDITORIALUL EVZ: Băieţii deştepţi de sub patrafir

EDITORIALUL EVZ: Băieţii deştepţi de sub patrafir

Ioana Lupea: „Agenda bisericii se converteş te în program electoral“.

Anul electoral este dar divin pentru înalţii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi prilej de revelaţii mistice pentru politicieni.

Este momentul fuziunii depline între politică şi Biserică, în beneficiul amândurora şi în defavoarea laicităţii statului. Odată închis capitolul colaborării preoţilor cu fosta Securitate, se fac paşi concreţi pentru catehizarea şcolii, înlocuirea unor prevederi din Codul civil cu pasaje biblice şi, mai nou, pentru revenirea preoţilor în administraţia locală şi centrală. Toate sub pretextul curăţării moravurilor publice, ca şi cum numai în religie există morală. Agenda Bisericii se converteşte în program electoral.

Delirul becalian a apus. O cruce descrisă larg pe piept şi o pungă cu arginţi valorează, la scara eternităţii, nimic. Oricum, mai puţin decât hotărârea guvernului liberal de a finanţa jumătate din Catedrala Mântuirii Neamului, ale cărei costuri de construcţie se ridică la aproape 500 de milioane de euro. Sau decât recomandarea CNA de a include postul TV Trinitas al Prea Fericitului Daniel în pachetele cabliştilor. O bagatelă faţă de definirea căsătoriei ca uniune între o femeie şi un bărbat cu contribuţia nepreţuită a socialistului Şerban Nicolae sau decât compromisul liberalului Cristian Adomniţei pentru menţinerea religiei în trunchiul comun al disciplinelor şcolare. Reprezintă, cu siguranţă, un fleac faţă de iniţiativele legislative ale democrat-liberalului Ioan Oltean cu scopul readucerii preoţilor în parlament şi în administraţia locală. Politicienii şi-au curăţat de praf haina evlaviei şi au început să lucreze cot la cot pentru întărirea rolului preoţilor în politică şi în societate. Cu speranţa nemărturisită că acel Dumnezeu răzbunător din manualele de religie nu le va trage scara de sub picioare în campania electorală, ca pedeapsă pentru relele făcute în timpul mandatului.

România nu are un José Luis Rodríguez Zapatero care să câştige alegerile în Spania ultracatolică împotriva unei alianţe între Biserică şi Partidul Popular. În schimb, are un bun creştin în persoana vicepreşedintelui PDL Ioan Oltean, acuzat public că a încercat să obţină energie ieftină de la stat pentru firma personală Beny Alex şi prins cu trei case în Bucureşti şi cu banii de chirie, luaţi de la parlament, în buzunar. În lipsă de proiect politic, băiat deştept, Ioan Oltean şi-a făcut o misiune sfântă din promovarea preoţilor în politică. A iniţiat un proiect de lege care dă BOR - şi numai BOR - dreptul de a avea reprezentanţi în parlament, care să se exprime asupra legilor educaţiei, cultelor sau patrimoniului. Şi pentru că probabil n-a primit niciun semn de bunăvoinţă cerească după acest gest de credinţă, a îmbrăţişat cu hotărâre decizia Sfântului Sinod de a permite preoţilor să candideze la consiliile locale şi judeţene.

Pentru a fi miluiţi cu un vot în plus, politicienii liberali, populari sau socialişti reînnoadă firele dintre Biserică şi stat, sacrificând, ceea ce era de apărat, laicitatea lui. Bisericii Ortodoxe Române, care priveşte cu invidie la puterea surorii ei ruse, îi convine.

Ne puteți urmări și pe Google News