EDITORIALUL EVZ: Adio, Băsescu! E vremea cleptocraţilor
- Adam Popescu
- 29 aprilie 2009, 00:00

Mircea Marian: „Problema nu este cine vine după Băsescu. Criza a compromis democraţia, iar după ea vine cleptocraţia, adică puterea celor care ne-au furat”.
Băsescu este istorie, dacă la alegerile din noiembrie se menţin rezultatele din ultimul sondaj CURS. Beneficiind de doar 32% din voturi, relativ izolat pe scena politică, cu o popularitate în scădere, puternic erodată de cei cinci ani de mandat şi de criza economică, actualul şef al statului ar putea fi bătut şi de Antonescu, şi de Geoană. Principala dispută va fi, acum, între PSD şi PNL, pentru a-l stabili pe contracandidatul lui Băsescu în turul doi al prezidenţialelor.
De un timp mă întreb: cum va arăta România după ce, prin 2010 sau 2011, va ieşi din actuala conjunctură economică? După marea criză din perioada 1929-1933, foarte mulţi europeni au ajuns la concluzia că democraţii au eşuat, aşa că au început să se orienteze către partide extremiste. Este destul de clar că şi acum înjurăturile se vor îndrepta către clasa politică. Vadim Tudor şi Gigi Becali vor reveni în centrul vieţii politice şi ne vor reprezenta în Parlamentul European. Dar nu cred că adevăratul pericol vine din resurecţia partidelor naţionalist-extremiste.
Ele nu vor obţine mai mult de 20% din voturi - rezonabil pentru o ţară est-europeană abia ieşită din comunism, în care armata şi Biserica se bucură de cea mai mare încredere. După opinia mea, primejdia este ca România să fie condusă, din 2010, de ceea ce aş numi cleptocraţia formată în perioada de tranziţie. Mă refer la cei care s-au îmbogăţit băgând mâna în buzunarul contribuabililor - fie s-au privatizat pe nimic, fie au făcut afaceri profitabile pe spinarea statului, fie au păcălit amărâţii prin tot felul de jocuri piramidale - şi acum pozează în onorabili oameni de afaceri. Numai că nu şi-au schimbat obiceiurile şi continuă să spolieze resursele statului, doar că o fac prin metode mai sofisticate. Până să se prindă vreun amărât de procuror de modul în care se fură, până i se explică sofisticata inginerie financiară vreunei judecătoare abia ieşite de pe băncile facultăţii, trec zece ani şi fapta se prescrie.
În timp, aceşti magnaţi şi-au creat propria elită politică, pe care o sponsorizează. Prin intermediul acestor politicieni, cleptocraţia ar putea conduce instituţiile statului, iar prin mass-media, pe care o deţin în procent de 90%, vor impune agenda populaţiei. Iar agenda va fi simplă: prostimea va fi ţinută departe de politică, dar se va bucura de telenovele şi filme de acţiune în care mascaţii fugăresc găinile din curtea lui Sandu Geamănu. Încă din februarie 2007, prietenul de la acel moment al lui Dinu Patriciu, premierul Tăriceanu, spunea că „românii au nevoie de linişte”.
Exact aceasta este şi teoria celor de la ziarul lui Patriciu, publicaţie care, potrivit managerului Răzvan Corneţeanu, se va „ţine departe de politică” şi în 2009. De ce? Chestiunile guvernării trebuie să rămână apanajul unui grup restrâns de magnaţi şi nu al maselor largi. Cam aceasta ar fi tranziţia României de la o democraţie avortată la o cleptocraţie, adică, în traducere din greacă, „puterea hoţilor”.
Citiţi şi: