Substitut? Uite ceva la care chiar ne pricepem! Nevoia ne-a învăţat să trăim cu înlocuitori şi ne-au intrat atât de tare în sânge încât nu ne putem lipsi de ei. Mai ţineţi minte? Înainte de 1989, beam nechezol (două părţi cafea, opt părţi ovăz, adică furaj pentru cai, de unde şi numele năstruşnic) pe post de cafea şi cicoare pentru că nu se găsea cacao. Soia se înghesuia alături de zgârciuri într-un maţ necomestibil, vândut în doze homeopatice ca salam. Mâncam parizer prăjit în loc de fleici, ne săturam cu "Fraţii Petreuş" pe post de pui la rotisor, banane substituind cadoul de Crăciun. Beam vin spumant în loc de şampanie, sifon în loc de apă minerală carbogazoasă, Brifcor în loc de răcoritoare, un fel de lapte "light" în locul lichidului care fusese stors programatic de unităţile de grăsime, şpriţ curat – vorba nostalgicului Cornel Dinu, o, vai! – în loc de vin curat.

Mai puneam pe noi un palton pe post de plapumă şi foloseam reşoul cu funcţii de calorifer şi de aragaz. Fumam Bucegi şi Snagov fără filtru în loc de ţigări, dădeam la sapă în loc de pregătire militară, procuram Kent şi ness pe post de valută, ofeream mici atenţii pe post de teme, cheia agăţată de gât suplinea educaţia. La televizoarele alb-negru puneam filtru ca să pară color, ne uitam la bulgari în loc de televiziunea română, ni se băgau pe gât V.C. Tudor şi Nicolae Dragoş ca înlocuitori de poeţi, Cenaclul Flacăra ca substitut de concerte.

Deloc în ultimul rând, dispariţia ceasului de la mână ţinea loc de brand de ţară. Apoi, a venit Iliescu în locul lui Ceauşescu, Constantinescu în locul lui Iliescu, Băsescu în locul lui Iliescu. Mare lucru nu s-a schimbat. Şi azi, superstiţiile ţin locul credinţei: stăm la coadă la moaşte sfinţindu-ne CD-urile sau brelocurile cu cheile de la maşină şi pozăm raclele, după care suim pozele pe Facebook, să aibă toată lumea noroc şi sănătate. Mixtura asfaltică ţine loc de asfalt trainic şi, oricum, imediat cum e aşternută, e ciuruită de cei de la apă, lumină, telefoane şi cablu, încât tot oraşul pare ros de hârciogi. Bordurile de ciment ţin locul bordurilor de rocă, ajunse materiale de construcţie pentru aleile din curţile ciocoilor vechi şi noi. Împinge-tava e substitutul răsfăţului culinar cuvenit omului într-un concediu după ce a strâns cureaua un an întreg, plajele pline ochi de alge şi scoici înlocuiesc atracţiile turistice, munţii de PET-uri sunt pe post de Carpaţi, Dunărea poluată pe şest ţine locul unui fluviu pe care să vină buluc turiştii pe vase de croazieră. Moguliziunile suplinesc opinia publică, ziarele pun pe tarabă "Stan şi Bran" sau "Poveşti nemuritoare" la preţ de investigaţii, un primar joacă la loto bugetul local în loc să atragă resurse financiare, Răzvan Lucescu e pe post de selecţioner la echipa naţională de fotbal, care, la rândul ei, înlocuieşte adevărata reprezentativă a sportului românesc.

Iar guvernul Boc (I, II, III, IV etc.) ţine locul unui guvern care să relanseze economia, pregătind în austeritate o posibilă prosperitate ulterioară; e un guvern încremenit în proiect, incapabil să dea afară pe cineva decât pe hârtie, prizonier al mitei electorale, suferind de ceea ce jurnalistul american Jonathan Rauch numea "demoscleroză", adică pierderea accentuată a capacităţii de a se adapta la realităţile şi comandamentele economice. Opoziţia? Din nefericire, ţine locul unei opoziţii gata să scoată ţara din marasm, maldărul de scrisori adresate de profesorul Voiculescu preşedintelui Băsescu substituind literatura ştiinţifico-fantastică.

Au fost şi au rămas atâţia substituenţi pe la noi încât, într-o bună zi, ne vom da seama că acest popor ţine locul poporului român, însăşi România fiind înlocuită. Această ţară nu poate fi a noastră. Probabil, ne-au substituit-o vecinii, muri-le-ar capra, în timp ce nu eram atenţi. N-am nicio altă idee care să ţină loc de explicaţie.