EDITORIAL CAPITAL: Lumea aşa cum o ştiam nu mai există
- Alexandra Gâtej
- 26 noiembrie 2011, 09:56

Este clar că va trebui să ne obişnuim să trăim într-o lume a incertitudinii şi a interdependenţei. Atât ca indivizi, membrii ai societăţii, funcţionari publici, etc., cât şi ca operatori economici. Este, de asemenea, clar că rezistenţa la această schimbare de optică este imensă.
Operatorii economici, cei care decid investiţii sau restructurări în companii cu orice apartenenţă geografică şi în orice domeniu de activitate au nevoie în mod tradiţional de două trăsături de comportament esenţiale din partea decidenţilor publici - guvern, parlament, autorităţi locale, instituţii publice - stabilitate şi predictibilitate. Este un "refren" pe care cei ce conduc un stat îl aud mereu de la clasa economică. Ce spune mediul de afaceri, de fapt, când cere stabilitate şi predictibilitate?