Campania negativa declansata in presa la adresa companiilor aeriene ar putea pune sub semnul intrebarii profitul acestor operatori.
Primii care au recunoscut acest lucru sunt oficialii celui mai mare operator low cost din lume, Ryanair, care au declarat ca se gandesc serios la pierderile pe care le vor suferi in viitorul apropiat companiile aeriene.
„Sunt ingrijorat ca exista o campanie media continua, dar cea mai mare ingrijorare este legata de faptul ca oamenii vor spune: „Poate nu o sa calatoresc cu avionul vacanta aceasta si poate o sa fac alta alegere”„, a declarat purtatorul de cuvant al directorului executiv al Ryanair, Howard Millar.
Atacurile declansate in ultima vreme la adresa acestor companii au pornit de la grupurile ecologiste care ii acuza pe cei din industrie ca nu tin cont de schimbarea climatica si ca, prin activitatea lor, contribuie la incalzirea globala. „Totul se rezuma la o cerere mai mare, stopata insa de costuri mai mari, cand vine vorba de bilete sau servicii, umflate de taxe mai mari impuse de autoritati si de majorarea taxelor de aeroport”, a mai spus Howard Millar.
Ingrijorarile Ryanair vin pe fondul unei perioade mai proaste pentru vanzarile companiei. Ryanair si EasyJet, doi dintre cei mai mari operatori aerieni mondiali, au recunoscut ca atragerea pasagerilor a fost un lucru foarte dificil in ultima vreme.
In aprilie, Ryanair a inregistrat o scadere a gradului de ocupare a curselor, la doar 83%, fata de 85% in aceeasi luna a anului trecut. Si gradul de ocupare al curselor EasyJet a scazut de la 86%, in aprilie 2006, la 83%, in aceeasi luna a acestui an.